Aproximativ 1.000 de angajaţi ai Regionalei CFR Bucureşti protestează la Gara de Nord cerând păstrarea locurilor de muncă. La inceputul saptamanii, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale Mişcare Comercial Gheorghe Popa declara dupa negocierile cu Ministerul Transporturilor că nu s-a ajuns la nicio înţelegere. Ministerul are in vedere concedierea a pana la 12 mii de persoane de la toate cele trei companii CFR.
Pe de alta parte, mii de pensionari au pichetat prefecturile din ţară şi sediul Guvernului, nemulţumiţi că punctul de pensie nu a fost marit la 45% din salariul mediu pe economie de la 1 ianuarie 2009, aşa cum li s-a promis. Oamenii mai cer o lege unică a pensiei şi eliminarea pensiilor speciale. Pensionarii ar fi urmat să primească retroactiv şi banii pe lunile ianuarie şi februarie. La randul sau, sindicatul Cartel Alfa cere Guvernului sa stabileasca un calendar clar de discuţii în vederea majorării salariului minim pe economie de la 600 lei la 800 lei, pentru a menţine puterea de cumpărare a populaţiei.
Vicepreşedintele confederaţiei sindicale, Octavian Luca spune ca salariul minim trebuie să crească din a doua parte a anului pentru refacerea puterii de cumpărare în condiţiile în care, raportat la euro şi creşterea preţurilor, puterea de cumpărare a scăzut în acest an cu aproape 30% faţă de anul 2008. Vicepreşedintele Cartel Alfa susţine că federaţiile sindicale sunt hotărâte să scoată în stradă "toţi şomerii" dacă până la 31 martie nu vor putea fi observaţi paşi concreţi din partea Guvernului pentru rezolvarea acestor probleme.
Si studenţii ameninta ca vor intra în grevă generală daca nu vor primi burse majorate cu 15%, aşa cum prevedea acordul semnat pe 2 octombrie 2008 cu Ministerul Educaţiei. Preşedintele Alianţei Naţionale a Studenţilor din România, Cezar Mihai Haj spune ca pana in prezent nu s-a făcut nicio majorare, iar ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu spune nimic. Studentii au cerut o întrevedere azi la minister, pentru a vedea cum se va rezolva această problemă. Studenţii sunt nemulţumiţi şi pentru că procesul Bologna, prin care studiile universitare sunt reduse la trei ani, cu posibilitatea continuării printr-un master de doi ani, nu funcţionează aşa cum ar trebui, iar ministerul raportează Comisiei Europene o situaţie mai bună decât cea reală.



