"Trenurile vor fi oprite în staţii pe 31 mai, ziua în care este anunţată greva generală în sectorul bugetar, întrucât salariaţii de la Căile Ferate nu mai pot accepta tăierea salariilor cu 25% şi disponibilizări, după ce au fost daţi afară mii de salariaţi de la CFR", a declarat preşedintele Confederaţiei Meridian, Ion Popescu, la sfârşitul negocierilor purtate la Ministerul Finanţelor cu premierul Emil Boc şi ministrul Muncii Mihai Şeitan.
Liderul CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a anunţat că reprezentanţii sindicatelor vor face lobby în Parlament pentru a bloca adoptarea pachetului de măsuri pe care Guvernul Boc urmează să-şi asume răspunderea.
"Ne propunem să fim prezenţi în Parlament când se va lua decizia privind moţiunea de cenzură şi tot în aceeaşi zi vom bloca accesul reprezentanţilor Executivului în Parlament printr-un cordon de sindicalişti care va înconjura Casa Poporului", a mai spus Petcu.
Liderul CNSLR Frăţia a adăugat că singurele concesii făcute de premier în cadrul discuţiilor cu sindicatele au fost legate de alocaţiile pentru copii, "unde s-ar putea renunţa la penalităţi", la fel ca şi în cazul veteranilor de război şi al persoanelor cu handicap.
Pe de altă parte, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a precizat că premierul i-a invitat pe liderii sindicali în dimineaţa zilei de 26 mai la Guvern pentru o ultimă discuţie legată de acceptarea unor propuneri venite din partea sindicatelor, însă el nu crede că scrisoarea convenită cu FMI va fi modificată, în condiţiile în care "primul ministru a zis că nu renunţă la scăderea cheltuielilor, chiar dacă această situaţie duce la căderea Guvernului".
În final liderul BNS, Dumitru Costin, a spus că o eventuală reducere a tuturor salariilor cu 25% "ar putea fi neconstituţională, pentru că această măsură nu este luată cu acordul părţilor".
"Noi am decis în BNS ca şi companiile din mediul privat să intre în grevă de solidaritate o dată cu bugetarii, în condiţiile în care reducerile de cheltuieli anunţate de premier îi vor afecta şi pe cei din sectorul privat", a mai spus Dumitru Costin.
Angajaţii de la stat, ai CFR şi din companiile private ar putea intra în grevă generală pe 31 mai
Publicat la 20.05.2010, 16:58:23
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
