Companiile americane continuă să concedieze oameni, însă şomajul creşte din ce în ce mai puţin. În sectorul producţiei bunurilor, aproape 170 de mii de slujbe au fost desfiinţate în iulie, în timp ce în servicii, companiile au concediat peste 200 de mii de persoane, arată ultimele date ale ADP.
În iunie, firmele americane au renunţat la 463 de mii de angajaţi. Experţii firmei de consultanţă spun că piaţa muncii din Statelor Unite îşi va reveni modest de la începutul anului 2010. În prezent, semnalul de pe piaţa muncii nu este prea încurajator, deoarece aproximativ 70% din economia americană este generată de consum.
Situaţia dificilă din zona şomajului ţine cheltuielile de consum la un nivel scăzut, spun economiştii. Datele oficiale publicate de Departamentul american al Muncii vor fi anunţate vineri. Pe de altă parte, de peste ocean vin şi veşti ceva mai bune despre cea mai mare economie a lumii.
Comenzile noi ale fabricilor din Statele Unite au crescut în iunie cu 0,4% faţă de luna anterioară, în condiţiile în care economiştii se aşteptau la un declin de 1%. În plus, datele Departamentului Comerţului arată că fără sectorul transporturilor, comenzile fabricilor au crescut cu 2,3% în iunie.
Angajatorii americani au dat afară 371.000 de persoane în iulie
Publicat la 05.08.2009, 15:21:04
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
