Angela Merkel. Secretul unui lider care a intrat în istorie
Publicat la 08.02.2018, 05:07:13
136 de zile! De atât timp a avut nevoie Angela Merkel pentru a-şi găsi un partener de coaliţie. După încă o rundă de negocieri de peste 20 de ore, conservatorii doamnei Merkel, împreună cu partenerii bavarezi, au ajuns la un acord de principiu cu social-democraţii lui Martin Schulz.
Acordul cu social-democrații intervine după ce prima variantă de coaliţie, alături de liberali şi ecologişti, a eşuat. Mai este, totuşi, un pas de făcut: cei 460 de mii de membri SPD vor trebui să spună, în cadrul unui referendum, dacă sunt de acord cu această alianţă. E foarte probabil ca rezultatul să fie pozitiv, aşa că Germania ar putea avea guvern până la 1 aprilie. Alianţa SPD-CDU a condus şi până acum executivul, dar după alegerile din septembrie preşedintele social-democraţilor excludea un nou parteneriat cu Merkel. Acum, Martin Schulz va deveni, foarte probabil, noul ministru de externe de la Berlin.
Astfel, încă o dată, Angela Merkel se aliază cu principalul ei rival, care, conform presei, va primi Ministerul de Externe. Şi se pare că social-democraţii mai iau şi Ministerul Finanţelor, un compromis mare pentru Angela Merkel.
În ceea ce o privește pe Angela Merkel, aceasta aşteaptă să-şi înceapă cel de-al patrulea mandat de cancelar şi să revină pe scena europeană, unde i-a cedat locul, în timpul acestor negocieri-maraton, lui Emmanuel Macron, președintele Franței.
mai multe, pe digi24
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
Elveția caută 85.000 de muncitori străini, inclusiv români. Salariile pot ajunge la 6.500 de euro pe lună

Europa
