"Noi nu am primit comunicatul decât în data de 27 august 2008 după-amiaza. Am verificat şi în server şi nu avem niciun comunicat care să fi fost trimis la CNVM pe vreo cale, până în data de 27.08.2007", a declarat Gabriela Anghelache.
"Vom căuta să vedem dacă pe vreo cale raportul curent a fost transmis şi primit de către cele două entităţi: Bursa şi CNVM. Din punctul de vedere al CNVM pot să vă spun că am verificat şi nu l-am primit. (...) Există această firmă de PR care susţine că l-a transmis la ora 12. Tot aşa de bine şi noi susţinem că nu l-am primit, şi tot aşa şi Bursa", a mai subliniat aceasta.
Şi Bursa de Valori Bucureşti a anunţat printr-un comunicat de presă că a aflat din massmedia de tranzacţia cu acţiunile Rompetrol, deşi oficialii PR Newswire Europe au declarat că au anunţat concomitent bursele de la Bucuresti şi Londra, CNVM-ul, dar şi alte părţi la ora 12 ora României.
CNVM a declanşat o anchetă referitoare la tranzacţiile realizate în 27 August cu titlurile Rompetrol.


