Riftul etiopian, adica scoarta terestra de sub fundul Oceanului Indian se adanceşte şi se rupe de Africa într-un ritm de circa 16 milimetri pe an. Este un fenomen geologic lent, care oferã unica şansã de a urmãri în direct mişcarea continentelor. O echipã de cercetãtori condusã de Tom Wright, geofizician la Universitatea Leeds, din Marea Britanie, studiaza fenomenul în deşertul etiopian Afar, dupã ce a obţinut o subvenţie de 3,79 milioane euro de la Consiliul Naţional pentru Cercetarea Mediului Ambiant.
"Este foarte emoţionant, fiindcã suntem martorii naşterii unui nou ocean", afirmã Wright. Nu se ştie exact ce se va întampla, dar este posibil ca pãrţi din nordul Etiopiei şi Eritreea sa se transforme într-o insulã, înainte ca o mare parte de uscat din Cornul Africii sã se separe de continent. Aceastã fracturã neobişnuitã se produce deoarece în riftul Etiopiei se întalnesc douã gigantice plãci litosferice, africanã şi arabicã, si asa cum spuneam acum se separã. Timpul estimat pentru ca acest proces sã schimbe realmente aspectul Africii este de milioane de ani, însã presiunile teribile din subsol provoacã deja episoade catastrofale.
Pentru investigaţii se vor folosi sateliţi ce vor prelua imagini din acelaşi loc, în momente diferite, dar şi instrumente GPS şi seismografe. Astfel, experţii sperã sã mãsoare schimbãrile din sol şi sã întocmeascã un model informatic al modului în care magma se mişcã în scoarţa terestrã pentru a crea şi a distruge continente. Pare paradoxal, dar cercetãtorii cunosc mai bine unele planete îndepãrtate decat interiorul Terrei. Dacã ceea ce se întamplã la suprafaţa solului se poate observa prin mai multe mijloace, reconstituirea a ceea ce se întamplã la mare adancime este mult mai complicatã.
Alte cercetãri efectuate de Universitatea din Indiana, SUA, în colaborare cu Institutul de Geologie şi Seismologie din China, au dus la concluzia cã ciocnirile dintre plãcile tectonice sunt cauza 'spargerii continentelor'. Profesorul de geofizicã Eric Calais a urmãrit timp de 10 ani aproape 160 marcaje de pe suprafaţa stancoasã a Asiei pentru a mãsura viteza lor de mişcare, cu ajutorul instrumentelor GPS. Concluzia studiului a fost cã cea mai mare parte a Asiei e foarte durã şi se sparge ca o farfurie de ceramicã, dar existã şi pãrţi precum Tibetul sau Munţii Tien Shan, care par cã se deformeazã precum plastilina.
