Preşedintele Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Edmund Daukoru, a declarat că Angola va deveni al doisprezecelea membru al OPEC în 2007. Astfel se va consolida puterea cartelului, care îşi va reduce din nou producţia de petrol, din februarie 2007, cu 500.000 de barili pe zi.
Potrivit agentiei NewsIn, preţul petrolului a câştigat, joi, mai mult de un dolar, ajungând la 62,40 de dolari pe baril, după ce OPEC a decis reducerea cu încă 2% a producţiei de petrol, de la 1 februarie 2007. Asta după o reducere precedentă, aplicată din luna noiembrie, de 1,2 milioane de barili pe zi.
Grupul ţărilor producătoare de petrol a susţinut reducerea producţiei de petrol cu 500.000 de barili, deşi Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE), asociaţia ţărilor consumatoare de petrol, a avertizat că tăierea anterioară a producţiei de petrol, hotărâtă în octombrie, dar care nu a fost implementată integral, îngustează deja piaţa.
"Ne respectăm angajamentul să furnizăm petrol pieţei, dar vrem să stabilim un echilibru între ofertă şi cerere", a spus preşedintele OPEC, Edmund Daukoru.
Contractele pentru petrol, cu termen la începutul lui ianuarie, au crescut, pe piaţa americană, cu 1,03 dolari, la valoarea de 62,40 de dolari/baril, la ora 15:21 GMT.
Potrivit estimărilor, membrii OPEC au redus, până acum, producţia, cu două treimi din planul asumat în octombrie. Diminuarea producţiei OPEC de acum două luni a fost prima de peste doi ani şi a avut ca scop oprirea căderii accelerate a preţului petrolului,de 25% de la vârful de 78,40 de dolari pe baril, atins la jumătatea lunii iulie.
Angola devine anul viitor al doisprezecelea membru OPEC
Publicat la 14.12.2006, 19:55:43
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
