"ANIF se va reorganiza şi va renunţa la mai multe atribuţii, printre care şi la diguri, care vor fi administrate de Ministerul Mediului. Vor fi şi reduceri de personal, nu ştiu să va spun exact acum, dar scrie în proiectul de lege", a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Potrivit unui proiect de ordonanţă, ANIF va trece în subordinea Ministerului Agriculturii.
"Numărul total de posturi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se majorează cu 1.500", se arată în proiect. În prezent, ANIF are aproximativ 5.000 de angajaţi.
Obiectul de activitate al ANIF este furnizarea de servicii pentru realizarea, întreţinerea, modernizarea şi exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare.
Prin lege, se va introduce şi o taxă de îmbunătăţiri funciare, denumită taxa IF, ca sursă pentru acoperirea cheltuielilor agenţiei pentru administrarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare.
Calculul, modul de colectare şi de folosire, precum şi termenele de plată a taxei IF se vor aproba prin ordin al ministrului Agriculturii, cu avizul ministrului Finanţelor.
Finanţarea activităţii agenţiei se va realiza atât din veniturile proprii, cât şi din fonduri de la bugetul de stat. Veniturile proprii ale instituţiei vor fi realizate din taxa IF şi tarife percepute beneficiarilor terenurilor.
O altă schimbare în activitatea instituţiei va fi că administrarea digurilor şi barajelor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor va fi predată Administraţiei Naţionale Apele Române.
"ANIF şi întreg sistemul de îmbunătaţiri funciare a intrat în declin. Prin urmare, ANIF nu mai are asigurat cadrul legislativ necesar pentru finanţarea activitaţilor desfăşurate", se mai arată în nota de fundamentare.
Premierul Emil Boc a solicitat într-o şedinţă de Guvern de la sfârşitul lunii iulie restructurarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF), inclusiv cu reduceri de personal, iar ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a precizat că există un plan de restructurare a ANIF, cu o nouă schemă de personal.
Surse participante la şedinţă au declarat atunci agenţiei MEDIAFAX că Boc a susţinut că ANIF are un număr prea mare de personal şi trebuie reorganizată.
ANIF a fost ameninţată cu insolvenţa în toamna anului 2008, după ce nu a putut rambursa o datorie de 16,8 milioane lei către firma Regent Security. În primăvara anului 2009, însă, Curtea de apel Bucureşti a admis recursul instituţiei, respingând cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă.
ANIF se reorganizează, intră în subordinea MADR şi renunţă la 3.500 de angajaţi
Publicat la 14.09.2011, 18:31:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
