Conducerea ANOFM crede că reducerea numărului celor care urmează a fi trimişi în şomaj este un semn că marile companii au reuşit să încheie contracte în ultima perioadă. cele mai multe dintre companiile care au renunţat la disponibilizări provin din judeţele Galaţi, Braşov şi Hunedoara. În schimb, în Bucureşti, numărul celor care riscă să rămână fără loc de muncă a crescut cu peste 2.000 de persoane faţă de estimările din noiembrie.
"În Bucureşti, sunt aproximativ 6.500 de persoane anunţate că vor fi disponibilizate, cu precizarea că 1900 sunt din Bucureşti, iar restul aparţin unităţilor economice cu sediul central în Bucureşti, dar cu puncte de lucru în ţară", a declarat Adina Croitoru, purtător de cuvânt ANOFM.
Pe următoare locuri se situează judeţele Cluj cu 4000 de persoane, Galaţi cu 3.500, Timişoara cu 2.900, Braşov, Argeş, Hunedoara şi Bacău.
"Din estimările noastre aceste persoane vor fi concediate în domenii precum construcţii clădiri, lucrări de geniu, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice", a mai adăugat Adina Croitoru.


