ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că în urma controlului desfăşurat, zilele trecute, la operatorul economic SC Supermarket “La Cocoş” SRL, din Capitală, echipele de comisari găseau o serie de abateri de la legislaţia în vigoare, iar în acest moment, deficienţele au fost remediate, fapt constatat de comisarii ANPC, la reverificarea unităţii.
"Nu de puţine ori trăiesc cu senzaţia că între autoritatea noastră şi unii dintre operatorii economici sancţionaţi este nevoie de o colaborare periodic mai strânsă. Mi se pare total nepotrivit ca acţiunile de curăţenie să fie obligatorii pentru unii comercianţi, doar în urma sancţiunilor aplicate de către instituţia noastră. Respectarea legislaţiei şi, automat, a consumatorului este o obligaţie zilnică şi ţine de bunul simţ comercial", a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Astfel, au fost igienizate agregate frigorifice, tubulatura sistemului de ventilaţie al nivelul întregului spaţiu de comercializare, pavimentul, care a fost şi reparat.
De asemenea, au fost rearanjate mărfurile pe rafturi şi eliminate mărfurile neconforme, de la vânzare.


