Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANRC) va hotărî până la sfârşitul anului daca întârzie reducerea tarifelor de interconectare ale Vodafone şi Orange. Tot până la sfârşitul anului, ANRC va comunica celor două companii nivelul maxim al tarifelor pentru 2007, informează un comunicat al instituţiei.
Reprezentanţii ANRC s-au întâlnit luni în cadrul Consiliului Consultativ cu reprezentanţi ai principalelor companii şi ai asociaţiilor profesionale din domeniul comunicaţiilor electronice, au dezbătut patru proiecte de decizie, printre care şi cele referitoare la amânarea tarifelor pentru serviciile de interconectare practicate de Orange si Vodafone.
ANRC a cerut operatorilor încă din luna iulie să-şi reducă tarifele de interconectare gradual, cu câte 11,3% în 4 etape, de la 1 septembrie 2006 până la 1 ianuarie 2009. Nivelul la care vor ajunge tarifele la finele acestei perioade este de 5,03 eurocenţi pe minut şi corespunde costurilor eficiente, permiţând totodată recuperarea investiţiilor cu o marjă rezonabilă de rentabilitate, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Iniţiativa ANRC a întâmpinat critici dure din partea principalului operator de telefonie fixă, Romtelecom, dar şi din partea operatorilor de telefonie mobilă Cosmote şi Zapp.
Conducerile celor trei companii au acuzat ANRC de descurajarea investiţiilor prin formarea unui cadrul legislativ imprevizibil si de afectarea intereselor utilizatorilor finali.
ANRC va anunta în aceasta luna tarifele de interconectare pentru Vodafone si Orange
Publicat la 11.12.2006, 17:18:50
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
