money.ro
Piețe financiaremoney.ro

ANRE nu are acces la contractele intre producatori si furnizori

Publicat la 09.02.2007, 13:29:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ANRE nu are acces la contractele intre producatori si furnizori

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu are acces la preţurile la care se încheie contractele bilaterale între producători şi furnizori şi nu ştie dacă 'băieţii deştepţi' au cumpărat energie sub costurile de producţie, a declarat directorul în cadrul ANRE, Dan Ionescu.

'ANRE nu ştie dacă producătorii au vândut energie sub costurile de producţie, pentru că nu are acces la preţuri', a declarat, vineri, directorul general al Departamentului Piaţa de Energie din cadrul ANRE, Dan Ionescu. Întrebat dacă ANRE are competenţe în supravegherea pieţei, reprezentantul Autorităţii a afirmat că 'noi facem o monitorizare globală şi nu a fiecărui caz în parte'.

Ionescu a subliniat că ANRE a încheiat un program de consultanţă legat de monitorizarea pieţelor cu firma Kema, din care reiese 'că Autoritatea monitorizează la superlativ'. El a mai spus că piaţa de energie funcţionează bine din punct de vedere tehnic şi se află în parametrii de dezvoltare. Ionescu le-a recomandat celor care aduc acuzaţii la adresa activităţii ANRE că, dacă au ceva de reproşat, trebuie să o facă în mod scris şi să trimită reclamaţia Autorităţii.

El a mai spus că, până în prezent, ANRE nu a sesizat nici măcar o dată Consiliul Concurenţei referitor la aspecte de concentrare care distorsionează piaţa. În acelaşi timp, însă, el a recunoscut că sunt situaţii care ridică semne de întrebare în privinţa concentrării pieţei, dar, deocamdată, ANRE nu a luat măsuri, pentru că datele de la companiile din piaţă vin cu mari întârzieri.

Reprezentantul ANRE a mai arătat că, dacă anumiţi furnizori cunosc preţurile reglementate, 'acestea pot constitui date suplimentare care, pe undeva, distorsionează piaţa'.

Ionescu a explicat că ordinul ministrului economiei prin care producătorii sunt obligaţi să vândă energia prin OPCOM poate fi încălcat. 'Conform legii, nu există interdicţie în încheierea directă a unui contract între producător şi furnizor. Acel ordin a venit peste lege şi este dedicat anumitor producători', a punctat oficialul ANRE.

La rîndul său, fostul preşedinte al ANRE, Jean Constantinescu, în prezent coordonator de programe în cadrul USAID (Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională), a spus că ordinul dat de ministrul economiei poate să nu fie respectat de producători. 'Nu există o lege care să interzică unui producător să vândă energie în afara bursei, prin negociere directă. Acest ordin este administrativ şi, ca atare, cel care nu-l respectă nu poate să ia decât o pedeapsă administrativă, adică o mustrare, o reducere de salariu şi, cel mult, demitere', a spus Constantinescu.

Fostul preşedinte al ANRE a arătat că în România ar trebui să existe prevederi stricte referitoare la vânzările publice, aşa cum există în cazul achiziţiilor publice. Acesta a mai arătat că a propus Guvernului înfiinţarea unei instituţii care să supravegheze activitatea autorităţilor de reglementare de pe piaţa de energie şi să le sancţioneze pe acestea atunci când nu iau măsuri pentru a corecta distorsiunile de pe piaţă, însă propunerea a fost respinsă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite