money.ro
Piețe financiaremoney.ro

ANRE: Pentru consumatorii casnici şi cei industriali preţul energiei rămâne acelaşi

Publicat la 01.07.2009, 13:57:44

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ANRE: Pentru consumatorii casnici şi cei industriali preţul energiei rămâne acelaşi
Pe 5 mai, Petru Lificiu anunţase că este posibilă o ieftinire a electricităţii, de la 1 iulie, nu doar pentru gazele naturale.

"Pe parcursul lunilor mai şi iunie, autoritatea a analizat şi a luat în calcul mai mulţi factori. A centralizat solicitările operatorilor din furnizare şi distribuţie, a făcut o estimare a condiţiilor actuale de pe piaţă, a ţinut cont de scăderea consumului în primele cinci luni ale anului şi de evoluţia producţiei la diferite tipuri de centrale (hidro, cărbune, nuclear), s-a luat în calcul evoluţia încasărilor companiilor, dar şi preţurile combustibililor", a precizat Petru Lificiu.

Potrivit preşedintelui ANRE, s-a structurat dimensiunea reducerilor posibile, s-a calculat impactul reducerilor la consumatori şi, totodată, autoritatea a previzionat preţul la combustibili pe următoarele şase-nouă luni, care va fi în creştere, precum şi evoluţia consumului intern de energie.

"Impactul economic al unei posibile reduceri era nesemnificativ. Şi am evitat posibile dezechilibre în lanţ", a adăugat Lificiu.

De asemenea, preşedintele ANRE a afirmat pe 23 iunie, prezent la un eveniment în Suceava, că autoritatea are în calcul trei programe ce prevăd o posibilă reducere de câteva procente a preţului la electricitate, pentru cele trei categorii de consumatori, de înaltă tensiune, tensiune medie şi joasă tensiune.

Gazele s-au ieftinit cu 5%, începând cu 1 iulie, pentru toţi consumatorii.

Energia electrică de înaltă tensiune alimentează circa 100 de companii mari din industrie, cu tensiune medie sunt alimentaţi aproximativ 14.000-15.000 de agenţi economici şi 100.000 de consumatori casnici, iar alte opt milioane de casnici, prin joasă tensiune.

ANRE se află în subordinea directă a Guvernului şi are misiunea de a crea şi aplica sistemul de reglementări necesar funcţionării sectorului energiei şi pieţelor de energie electrică, energie termică şi gaze naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite