ANRE estimeaza ca tarifele gazelor vor scadea din toamna, desi acest lucru ar fi fost posibil chiar de la 1 aprilie, a declarat presedintele institutiei, Petru Lificiu. „Puteam sa scadem acum pretul gazului. Era o posibilitate de circa 3%, nu mai mult. Dar acum vine vara, consumul scade, costul este mai usor de suportat“, a explicat el, citat de Mediafax. Pretul gazului este de 102,48 lei pe MWh si ar putea scadea, din toamna, sub pragul de 100 de lei in cazul in care vor fi operate reducerile promise. Seful ANRE a mai spus ca exista un numar mare de solicitari pentru crearea de parcuri eoliene in judetul Galati, care ar putea produce de doua ori mai mult decat unitatile de la Cernavoda. Lificiu a mai punctat ca numirea fiicei sale, Georgia Babici (in calitate de director general in MFP), in CA al EnergoNuclear nu a dus la „o situatie de incompatibilitate, ilegalitate sau imoralitate“, iar aceasta a si demisionat intre timp. (S.D.)
ANRE: Tarife mai mici la gaze, din toamna
Publicat la 29.03.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
