Autoritatea Veterinară îşi intensifică controale la unităţile din Bucureşti care comercializează produse de origine animală şi nonanimală, în perioada sărbătorilor de iarnă, se arată într-un comunicat emis, in data de 8 decembrie, de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Deoarece în perioada sărbătorilor de iarnă se comercializează cantităţi apreciabile de produse alimentare de origine animală, controalele veterinare se vor intensifica, pentru a elimina un posibil pericol pentru sănătatea publică, se precizează în comunicatul emis.
Astfel, în perioada 5-24 decembrie, respectiv 27-31 decembrie, circumscripţiile sanitare veterinare din Bucureşti îşi vor desfăşura activitatea zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica, pentru a asigura efectuarea examenului trichineloscopic, fără de care nu se poate comercializa carnea de porc.
Acest examen se poate realiza în şase circumscripţii din Capitală, tariful perceput fiind de 7 lei.


