Antibiotice Iaşi este principalul producător de antibiotice din România, fiind unul dintre cei mai importanţi furnizori de medicamente antibiotice injectabile pentru spitalele din ţară.
Recent, compania a primit acreditarea FDA (Food & Drug Administration - Autoritatea de Reglementare a Medicamentului din SUA). Potrivit lui Ioan Nani, după trei ani de muncă intensă, compania are acreditare să exporte ampicilină injectabilă în patru doze în SUA. "Acest contract va genera 20 de milioane de dolari în următorii cinci ani. În momentul de faţă, "Antibiotice" aşteaptă autorizarea FDA pentru încă patru produse injectabile. În perspectivă, ca urmare a solicitărilor venite de pe piaţa SUA, "Antibiotice" va pătrunde cu medicamente în formă solidă orală pe segmente de nişă unde există mari oportunităţi de dezvoltare", a subliniat directorul general al companiei.
"Antibiotice" este al doilea producător din lume de substanţă activă Nistatină pe care a exportat-o în SUA şi în alte ţări.
Compania este şi principalul producător de medicamente pentru tuberculoză. Numărul de medicamente marca "Antibiotice" aflate la export a ajuns la 35 cu 50% mai mult decât în 2005.
Exporturile de produse chimice au evoluat, de la sub un milion de dolari în 2005, la aproximativ 8,5 milioane de dolari, valoare estimată pentru finalul anului 2010.
În momentul de faţă, compania colaborează cu 80 de parteneri din peste 40 de ţări pentru livrările de Nistatină şi medicamente în formă finită. "Antibiotice" este lider în unguente, geluri, supozitoare şi este singura companie românească ce produce antibiotice prin procese de biosinteză.
Antibiotice Iaşi va exporta medicamente în SUA
Publicat la 13.12.2010, 15:28:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 27-31 iulie 2026: BRD și Electrica trag piața în sus, iar BVB se prăbușește cu -14.46%

Piețe financiare
După două zile de scăderi, bursa de la București dă semne de creștere

Piețe financiare
