Scriitoarea Ioana Pârvulescu a afirmat că volumul lui Emil Brumaru, care a văzut recent lumina tiparului la Editura Humanitas, relevă simplitatea naivă, copilărească, dar şi rafinamentul extrem al poetului.

 

"Cred că poetul este în acelaşi timp un copil şi un rafinat extrem", a spus Pârvulescu, remarcând şi tonul nou, al întâlnirii zilei cu noaptea, a vieţii cu moartea.

 

Ea a evidenţiat "mirodeniile" rilkeene, shakespeariene, voiculesciene şi cele argheziene din poemele volumului, sonete în care îngerii sunt femei.

 

Criticul literar Alex Ştefănescu a apreciat că autorul "Rezervaţiei de îngeri" este un clasic în viaţă, pentru care a mărturisit că are "un respect paralizant", fiind conştient de valoarea literaturii sale.

 

În opinia lui Ştefănescu, după Nichita Stănescu, Emil Brumaru reprezintă al doilea mare poet pe care criticul l-a cunoscut.

 

El a rememorat impresia de poezie adevărată pe care i-a provocat-o, la 23 de ani, ca tânăr critic literar, poezia lui Emil Brumaru, din volumul "Versuri".

 

"Nu m-am săturat niciodată de poezia lui Emil Brumaru", a spus criticul, remarcând "o anumită religiozitate" care transpare din paginile cărţii.

 

Emil Brumaru a mulţumit celor care s-au "ostenit" ca şi el să vină la lansare, remarcând prezenţa Ioanei Pârvulescu, cea care i-a "dat" rubrica "Cerşetorul de cafea" de la România literară şi a mărturisit că nu cunoaşte de ce i s-a "luat", după 17 ani.

 

Poetul a mărturisit că, după 2006, s-a vindecat de teama de a folosi în lirica sa cuvântul moarte, dar, de când se apropie "de final" îl foloseşte firesc, "Rezervaţia de îngeri" fiind prima carte în care acesta apare.

 

"Am scris foarte mult în 2008, 2009, 2010. Cam de când mi-au tăiat macaroana de la România literară. Scriam minimum trei pe zi. Le scriam pe computer direct", a spus Brumaru, pentru care "cărţile se fac din ceea ce citeşti şi ceea ce trăieşti"

 

El a precizat că volumul, care "nu este o antologie", are doar trei poeme publicate anterior, restul fiind inedite.

 

Brumaru a mai spus că acum îi place să citească şi să noteze "pe margine". "Am făcut o 'Adelă' a lui Ibrăileanu....", a glumit poetul.

 

Unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani, Emil Brumaru (n. 1939) este laureat al Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" (2001) pentru Opera Omnia.

 

Brumaru a primit în 2011 premiul revistei Observator Cultural, de asemenea pentru Opera Omnia.

 

Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa şi Anglia.