"În conformitate cu Constituţia, Traian Băsescu trebuie să ia act de această exprimare de voinţă foarte clară a alegătorilor români, să desemneze premierul, şi anume pe Victor Ponta, să convoace Parlamentul, să se aşeze în mod normal şi constituţional noile structuri şi să ne vedem de treabă toţi în faţa unui an şi a unei perioade care nu sunt deloc uşoare. Nu e vorba de a accepta ce spun eu sau ce spune Victor Ponta sau altcineva. E vorba de a accepta sau nu verdictul alegătorilor, gândiţi-vă că în acest moment stăm faţă în faţă în felul următor: pe de o parte, un Traian Băsescu lipsit de orice legitimitate care continuă să fie preşedintele României, să îndeplinească această funcţie, dar având în spate minus 7,4 milioane de voturi, nu plus şi de cealaltă parte noi, USL, candidatul anunţat de noi întregii ţări înainte de vot, Victor Ponta, cu maximă legitimitate", a spus Antonescu, duminică, la sediul central al USL.
El a subliniat că discuţiile despre altă variantă decât cea ca Victor Ponta să fie desemnat premier s-ar înscrie în registrul aberaţiei. "Mie mi se pare că a discuta despre alte variante decât aceea pe care au impus-o urnele înseamnă să intrăm în registrul aberaţiei şi pornim de la ideea că totuşi oamenii sunt normali. Într-o situaţie paşnică dvs evocaţi ideea unui război nuclear. Ori la un atac nuclear se răspunde cu un atac nuclear. Doamne fereşte! Noi nu am insistat ca pe această vreme, şi aceasta e frumoasă (n.r. - la Bucureşti), oamenii prin ploaie, prin viscol, prin ninsoare să vină la vot pentru ca cineva după aceea să le ignore votul sau să-l batjocorească. Nu, asta în niciun caz, niciodată", a completat liderul PNL.


