money.ro
Piețe financiareAna Draghici

Antonescu: Credibilitatea Justiţiei - o necesitate pentru toţi cetăţenii

Publicat la 23.08.2012, 16:05:50

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Antonescu: Credibilitatea Justiţiei - o necesitate pentru toţi cetăţenii

"Vorbim mult şi vorbim toţi de ani, ca să nu spun de zeci de ani, despre importanţa unei justiţii independente, eficiente şi credibile într-o societate democratică şi într-un stat de drept. Mai mult ca oricând se pune astăzi această problemă, mai mult ca oricând societatea românească şi cetăţenii României au nevoie de o Justiţie în care să creadă şi de o Justiţie care să-şi facă datoria. Credibilitatea Justiţiei nu este o marfă de export, credibilitatea Justiţiei este o necesitate pentru toţi cetăţenii României şi pentru existenţa reală şi funcţionarea performantă a unui stat de drept", a spus Antonescu.

 

El a apreciat că desemnarea Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei "este un moment foarte important nu doar pentru Guvernul Victor Ponta, ci pentru întreaga societate românească în conjunctura politică în care ne aflăm".

 

Antonescu i-a mulţumit şi l-a felicitat pe premierul Victor Ponta pentru această propunere şi pe Mona Pivniceru pentru "curajul de a asuma într-un asemenea moment o asemenea responsabilitate".

 

"Cred că depolitizarea Justiţiei, deşi clamată ca o realizare de multă vreme, rămâne a fi făcută până la capăt. Cred că încrederea cetăţenilor în toate instanţele şi în toate instituţiile şi în toţi oamenii Justiţiei rămâne încă un deziderat. Am încredere că un magistrat cu o carieră impresionantă, un om cu o verticalitate morală şi publică asemenea doamnei Pivniceru dă şansă pentru ca aceste aşteptări şi aceste deziderate să fie cât mai curând împlinite", a afirmat preşedintele interimar.

 

În final, el i-a urat succes noului ministru al Justiţiei şi întregului Guvern şi instituţiilor din sistemul judiciar care "vor cu adevărat să avem toţi cetăţenii români o Justiţie dreaptă, nepartizană şi eficientă".

 

După discurs, Antonescu le-a transmis membrilor Guvernului că "şampanie nu mai e şi după Olimpiadă nu mai bea nimeni".

 

Mona Pivniceru a depus, joi, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Justiţiei, într-o ceremonie care a avut loc la Cotroceni şi la care au participat preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, premierul Victor Ponta şi membri ai Cabinetului său.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite