money.ro
Piețe financiareAna Draghici

Antonescu şi Ponta se contrazic pe tema referendumului

Publicat la 13.07.2012, 17:43:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Antonescu şi Ponta se contrazic pe tema referendumului

Prezent la Bruxelles, premierul i-a asigurat pe reprezentanţii europeni că referendumul din România va fi organizat conform deciziei Curţii Constituţionale. Adică, suspendarea preşedintelui va fi validată numai dacă se vor prezenta la urne 50%+1 din persoanele înscrise pe listele electorale.


Ponta: „Respectăm decizia CCR!"

 

"Guvernul va organiza referendumul respectând legislaţia, şi luând în consideraţie decizia Curţii Constituţionale ca referendumul să fie considerat valid dacă jumătate din populaţia României îşi va exprima votul pe 29 iulie", a declarat Ponta la Bruxelles.

 

Antonescu: „Legiuitorul în materia referendumului e Parlamentul"

 

Crin Antonescu are însă altă opinie în privinţa referendumului. Adică, organizarea alegerilor cu privire la suspendarea preşedintelui Băsescu se vor face pe baza deciziilor Parlamentului. Parlament, care a emis deja o Ordonanţă de urgenţă, conform căreia pragul necesar validării scrutinului este eliminat.

 

„În materia referendumului, pentru că se discută foarte mult, se face o confuzie: legiutorul nu este CCR, legiuitorul în acestă materie este Parlamentul, bineînţeles sub condiţia de constituţionalitate, condiţie pe care o verifică CCR. În România suntem într-un stat de drept, în care există un traseu, şi dacă este vorba de legsilaţia privitoare la referendum în acest moment, avem o Ordonanţă de urgenţă în vigoare şi avem un proiect legislativ de motificare a legii referendumului, care a fost adoptată în Parlament", a anunţat preşedintele-interimar.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite