money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Anul 2007 a deschis drumul acţionarilor străini la BVB şi BMFMS

Publicat la 24.12.2007, 08:55:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Anul 2007 a deschis drumul acţionarilor străini la BVB şi BMFMS
Gheaţa a fost spartă de Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume, care a cumparat la începutul lui Septembrie de la casa de brokeraj HTI Valori Mobiliare, 220 de actiuni fara drept de vot la BVB.

Tranzacţia s-a efectuat la preţul de 150 lei/titlu, demers ce a ridicat valoarea Bursei bucureştene la 160 milioane de euro. Ulterior, Banca americană de Investiţii a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni în cadrul societăţii HTI Valori Mobiliare. Tranzacţia a făcut din Morgan Stanley unul dintre acţionarii semnificativi ai Bursei de Valori Bucureşti, şi unul dintre principalii actionari ai Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri din Sibiu.

La momentul realizării tranzacţiei, casa de românescă de brokeraj deţinea 2,7% din Bursa de Valori Bucureşti şi 7,38% din drepturile de vot ale operatorului sibian. În mod concertat însă, HTI controlează circa 17% din piaţa de instrumente financiare derivate. Un alt acţionar important al bursei sibiene este Bursa de Valori din Varsovia care a cumpărat în Octombrie, 586 de actiuni, în cadrul majorării de capital social realizată de societate.

Interesul jucătorilor stăini pentru piaţa de capital românească nu s-a oprit însă aici, deoarece, la jumătatea lunii Noiembrie, Bursa din Viena s-a arătat dispusă să devină acţionar al Bursei de Valori Bucuresti. Sfârşitul anului găseşte însă demersu austriecilor doar la stadiul de declaraţie. Reprezentanţii bursei bucureştene sunt în aşteptarea unei oferte ferme, care să includă chiar şi un eventual schimb de acţiuni între acţionarii celor 2 pieţe.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite