'La Feteasca neagră, avem 260-300 de grame de zahăr pe litru, ceea ce face ca vinurile să aibă o tărie de 15-16 grade. Din păcate, exporturile nu vor fi mari, şi asta pentru că suntem, ca producători, individualişti. Nu ştim să ne organizăm şi pierdem mult. Chiar şi chinezii s-au şmecherit, nu mai cumpără vin românesc decât foarte ieftin, cu 25-50 de cenţi, şi îl revând la preţuri mult mai mari. Important este că românii consumă tot mai mult vinuri româneşti de calitate', a spus Adrian Rădulescu la prezentarea celei de a doua ediţii a Salonului Naţional VINTEST.
În prezent, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV), avem doar 2.348,91 hectare cultivate cu Fetească neagră, 12.972,56 ha cu Fetească regală, 12.850,58 ha cu Fetească albă, 11.407,38 ha cu Merlot, 6.567,80 ha cu Riesling, 6.333,12 ha Aligote, 4.973,38 ha cu Sauvignon, 4.832,71 ha cu Cabernet Sauvignon, 3.987,15 ha cu Muscat Ottonel.



