money.ro
Actualitatemoney.ro

Anul acesta BMFMS a inregistrat trei milioane de contracte

Publicat la 25.10.2006, 14:52:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Anul acesta BMFMS a inregistrat trei milioane de contracte

Principalul eveniment din piaţa derivatelor de la Sibiu a fost ieri tranzacţionarea contractului cu numărul trei milioane de la începutul anului. Cota reprezintă circa 58% din volumul realizat de BMFMS în întreaga sa activitate de până acum, fapt care evidenţiază nivelul superior de dezvoltare pe care se încadrează piaţa derivatelor în acest an. 

Contractul cu numărul trei milioane a fost încheiat pe activul suport DESIF 2 decembrie 2006 la ora 13:51. Totodată lichiditatea ridicată înregistrată ieri a condus la acumularea unui total de 31.862 contracte futures şi options din 3.560 tranzacţii care, adăugat celor deja contabilizate pe luna în curs, a contribuit la realizarea unui volum de 513.283 contracte, număr record raportat la numărul sesiunilor desfăşurate.

Ca valoare echilvalentă în euro, şedinţa de la mijlocul săptămânii în curs s-a plasat la nivelul de  28,17 milioane, adică aproape 100 milioane lei. Investitorii activi în piaţă şi-au orientat strategiile în funcţie de direcţia ascendentă a preţurilor derivatelor. Aprecierile destul de consistente au fost pe placul speculatorilor intra-day pe poziţii de cumpărare, randamentele pe care aceştia le-ar fi putut obţine fiind atrăgătoare, mai ales pe SIF.

Ultima scadenţă din anul curent a fost din nou ţinta predilectă a investiţiilor, majoritatea contractelor de pe activele suport tranzacţionate îndreptându-se spre aceasta. Campioana plasamentelor investiţionale a  fost SIF 2 Moldova, derivatele DESIF 2 pe scadenţa decembrie 2006 ajungând la cota de 16.377 contracte. Ele au închis la 3,368 lei/acţiune, cu o apreciere de 12,3 bani care ar fi putut conduce la un randament long de aproape 40 %.

Pentru martie 2007 s-au încheiat 725 contracte DESIF 2, ultimul preţ de tranzacţionare fiind de 3,617 lei/acţiune, iar aprecirea de 16,2 bani. Randamentul long aferent acesteia se plasează la 52,2 %. O acţiune DESIF 2 iunie 2007 a fost cotată la  3,65 lei în creştere cu 17 bani. Scadenţa apropiată s-a impus şi în cazul derivatelor pe acţiunile SIF 5 Oltenia cu 9112 contracte. DESIF 5 decembrie valorau la închidere 3,7646 lei/acţiune, cu o apreciere de 11,57 bani şi un randament long de 33 %. Scadenţa martie a atras 629 contracte, preţul de 3,937 lei/acţiune înregistrat la finalul zilei fiind mai mare cu 11,2 bani faţă de cel anterior. Pentru iunie anul viitor DESIF 5 au fost cotate la  3,95 lei/acţiune, în ascensiune cu 13 bani.

Dominaţia SIF a fost întregită de DESIF 3 prin 1069 contracte. Ele au fost cotate la 2,885 lei/titlu pentru decembrie, în creştere cu 7,1 bani. O activitate în creştere s-a consemnat pe derivatele  RRC constituite ca active suport pentru 1881 contracte. DERRC au avut o evoluţie de sens contrar faţă de trendul pieţei, depreciindu-se cu 0,48 bani pentru decembrie 2006 şi 0,52 bani pentru martie 2007, până la 0,096 şi 0,102 lei/acţiune. Jucătorii s-au mai orientat şi către DETLV în măsura a 870.000 acţiuni transfrate, respectiv DESNP în măsura a 751.000 acţiuni.

DETLV au fost cotate la 1,19 lei/acţiune pentru decembrie 2006 şi la 1,3055 lei/acţiune pentru martie 2007, cu creşteri de 0,6 şi 1,25 bani. DESNP decembrie au beneficiat de o creştere de 0,5 bani, închizând la 0,665 lei/acţiune. În piaţa opţiunilor au predominat investiţiile pe put-uri. Cele mai bune plasamente s-au realizat în special pe DESNP martie 2007. Pentru o primă de doar un ban acţiunea s-a obţinut un preţ de exercitare de 0,6 lei/acţiune.  Numărul poziţiilor deschise de investitori a ajuns la 250.210 pe piaţa futures şi la 17.168 pe cea de opţiuni.

Sursa: BMFMS

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite