Anul gratuităţilor pentru bucureşteni. Ce le-a oferit Primăria Capitalei
Publicat la 01.01.2019, 18:00:02
Bucureştiul are trotuarele transformate-n parcări şi doar 5 kilometri şi jumătate de piste pentru biciclete. Şi ce dacă? Primăria Generală a continuat programul „Biciclişti în Bucureşti”.
În februarie, 19.200 de bucureşteni au primit gratuit de la primărie vouchere în valoare de 500 de lei bucata, ca să-şi cumpere bicicletă. Iar în iunie, pentru aceeaşi utilitate, municipalitatea a mai împărţit 5.800.
Cadoul inedit pe care primăria l-a făcut în 2018 a fost însă vacanţa gratuită şi all-inclusive, pentru pensionari. Pe banii tuturor bucureştenilor, o mie de bunici au plecat la relaxare pe tărâmul zeilor, în însorita Grecie!
Unii bătrâni nu trecuseră graniţa niciodată, alţii nu vizitaseră, de ani buni, nici măcar Oborul sau Colentina. De emoţie că pleacă-n Grecia, o parte au păstrat tradiţia: s-au înghesuit şi-au ocărât cum au putut, chiar sub ferestrele instituţiei care le-a întocmit actele de vacanţă.
Primăria a premiat şi pensionarii cu căsnicii exemplare: 1.000 de lei, cadou, celor care au sărbătorit nunta de argint, 2.000 de lei, nunta de aur şi 3.000 de lei, nunta de platină. Din bugetul public au plecat bani şi pentru tinerii căsătoriţi. Anul acesta, municipalitatea a onorat masa proaspeţilor însurăţei cu 2.500 de lei.
Şi dacă tot a intrat în joc, a scos din conturi şi o primă de botez: 1.500 de lei pentru fiecare nou-născut.
Primăria le-a întins însă o mână şi cuplurilor infertile care-şi doresc copii, dar nu-şi permit tratamentul adecvat.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei: La nivelul ţării, anual, sunt 5000 de cupluri care fac fertilizare in-vitro, cu succes. Rata este foarte mică. În Franţa sunt 40.000 de cupluri, în celelalte ţări ale Uniunii Europene, deasemenea, este vorba despre zeci de mii de cupluri. La noi, din nefericire, pragul este cel financiar.
O mie de femei cu vârste cuprinse între 24 şi 45 de ani au putut primi ajutor de fertilizare in-vitro, de la primărie: 4.600 de lei pentru medicamente şi 9.200 de lei pentru procedurile medicale aferente.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



