Chiar dacă rezultatele în plan internaţional nu sunt deocamdată cele aşteptate, chiar dacă la nivelul lotului naţional mai sunt încă destule lucruri de pus la punct, totuşi se poate spune că rugbyul românesc renaşte încet dar sigur, iar aşteptările trebuie confirmate anul viitor, când ''stejarii'' vor participa la Cupa Europeană a Naţiunilor, ''trambulina'' către Cupa Mondială din 2015.

 

Anul acesta, naţionala României a câştigat, în luna iunie, IRB Nations Cup, unul dintre cele mai puternice turnee pentru echipele emergente din rugby-ul mondial, găzduit pentru a şasea oară de ţara noastră. ''Stejarii'' au învins cu 17-13 selecţionata secundă a Italiei, care a evoluat sub numele Emerging Italy, cu 29-9 echipa Uruguayului, şi cu 23-21 Argentina Jaguars.

 

Din păcate, evoluţia bună din vară nu s-a mai repetat în meciurile-test din toamnă, iar inconstanţa unor jucători este un minus la care staff-ul tehnic trebuie să lucreze în perspectiva meciurilor din CEN 2013. În octombrie, naţionala a pierdut în faţa Japoniei, pe stadionul Arcul de Triumf, cu scorul de 23-34, iar în noiembrie a cedat, tot pe teren propriu, fără drept de apel, în faţa reprezentativei SUA, cu 3-34. ''Am înregistrat un rezultat dureros, este trist. Am plătit scump greşelile pe care le-am făcut. Asta este sancţiunea în jocul de rugby, trebuie să recunoaştem că adversarul a fost mai puternic decât noi'', declara, după meciul cu SUA, antrenorul Hari Dumitraş, care, după acest rezultat, a fost înlocuit cu galezul Lynn Howells.

 

Tot după meciul cu SUA, internaţionalul român Alexandru Manta spunea că trebuie ridicat nivelul de joc al echipei naţionale, în contextul în care anul viitor ''stejarii'' vor da piept cu eterna rivală Georgia, dar şi cu Rusia, Ucraina sau Spania, ţări unde rugbyul este pe o pantă ascendentă.

 

În ceea ce priveşte competiţiile europene intercluburi, mai precis AMLIN Challenge Cup, selecţionata Bucharest Wolves, formată din jucători din campionatul intern, nu a făcut o figură rea până acum, ţinând cont de echipele cu care se confruntă în grupa a 4-a. În meciul din luna octombrie, contra englezilor de la Bath, ''lupii'' au pierdut cu 17-40, dar au câştigat următoarele două partide din grupă, cu italienii de la Cammi Calvisano, 42-27, şi cu francezii de la Agen, 25-22. În meciul retur cu francezii, însă, selecţionata noastră a fost învinsă cu 39-9 şi a ratat posibilitatea de a încheia anul pe locul doi în grupă.

 

Cele mai disputate competiţii au fost cele interne - SuperLiga CEC Bank şi Cupa României - meciurile disputate aducând tot mai mulţi spectatori în tribunele stadioanelor de rugby. De altfel, un lucru îmbucurător în acest an a fost prezenţa unui public tot mai numeros pe stadioane, atât la meciurile interne, cât şi la cele internaţionale, fapt ce dă speranţa că rugbyul îşi va recâştiga locul pe care-l merită în rândurile iubitorilor de sport din întreaga ţară.

 

Ca şi anul trecut, echipele din Capitală s-au înclinat în faţa provinciei, Cupa României fiind câştigată de CSM Ştiinţa Baia Mare, după 9-3 cu Steaua Bucureşti, în finala competiţiei, în timp ce titlul de campioană naţională a revenit echipei RCM Universitatea de Vest Timişoara.

 

De apreciat este faptul că atât la Timişoara, cât şi la Baia Mare, se fac investiţii importante, cu sprijinul FRR, în dezvoltarea bazei de rugby, în pepiniera de juniori, adolescenţii şi tinerii fiind tot mai interesaţi de acest sport care dezvoltă spiritul de echipă, onoarea, curajul dar şi fair-play-ul. În municipiul reşedinţă de judeţ din Maramureş s-a înfiinţat chiar un Centru Naţional de Excelenţă, specializat în pregătirea şi perfecţionarea juniorilor şi junioarelor în rugby-ul de performanţă.

 

Centrul îşi va desfăşura activitatea în cadrul Clubului Sportiv Şcolar nr. 2 din Baia Mare şi are ca scop selecţia, pregătirea şi perfecţionarea elevilor şi elevelor cu calităţi deosebite în rugby-ul de înaltă performanţă, în vederea promovării lor în loturile naţionale. În paralel se urmăreşte pregătirea lor şcolară şi asigurarea unui climat educativ corespunzător. Activitatea sportivă în cadrul Centrului Naţional de Excelenţă din Baia Mare se va desfăşura pe două grupe de 50 juniori/junioare, pentru rugby XV. Categoriile de vârstă vor fi stabilite de Federaţia Română de Rugby.

 

Sportivii pregătiţi de Centrul Naţional de Excelenţă din Baia Mare vor reprezenta România în competiţiile internaţionale amicale şi oficiale de juniori şi tineret, iar pe plan intern participă la competiţiile amicale şi oficiale organizate de FRR, sub denumirea CSS nr 2 Baia Mare CNE. Centrul îşi va începe activitatea propriu-zisă din toamna anului 2013, selecţia fiind deja demarată odată cu concretizarea acestui proiect prin apariţia deciziei de înfiinţare publicată în Monitorul Oficial.

 

În Timişoara, marea surpriză pregătită iubitorilor de rugby în 2013 e participarea echipei campioane în Cupa Challenge, scrie site-ul clubului RCM Universitatea de Vest. Potrivit sursei citate, Federaţia Română de Rugby şi-a dat acceptul pentru ca RCM să participe în această întrecere, unde ar urma să fie singura reprezentantă a României, înlocuind astfel Bucharest Wolves.

 

Pentru Timişoara, această participare ar însemna intrarea în lumea bună a rugby-ului continental, însă marea problemă rămâne găsirea unui teren omologabil pentru o competiţie de o asemenea anvergură, notează site-ul echipei. ''Am primit acceptul să jucăm în Cupa Challenge, unde sperăm să facem o figură frumoasă pentru toţi iubitorii de rugby din Timişoara. Vom fi singura reprezentantă a României din această competiţie. Federaţia ne-a acceptat, dar rămâne de văzut unde vom putea să jucăm. Avem nevoie de un teren omologat, iar dacă nu vom reuşi aici în Timişoara, există varianta să jucăm la Bucureşti', a declarat Sorin Doda, preşedintele clubului.

 

Sportul cu balonul oval a renăscut însă anul acesta şi în judeţul Prahova, graţie unui tânăr, care, descoperindu-şi pasiunea pentru rugby în Franţa, la Toulouse, în 2007, a pus bazele unui club dedicat acestui sport şi a adunat în jurul său oameni care l-au ajutat. La începutul acestui an, s-a înfiinţat Clubul Sportiv Aurora Băicoi, dedicat 'sportului paradoxurilor' jucat cu balonul oval, proiectul având şi o importantă componentă socială, fiind destinat copiilor din oraş şi nu numai.

 

Preşedintele clubului Aurora Băicoi, Lucian Mircescu, iniţiatorul proiectului, declara că nu este suficient să pui bazele unui club sportiv ai cărui jucători să facă performanţă, pentru că, în acelaşi timp, ai o misiune faţă de comunitate.

 

În acest moment, aproximativ 80 de copii se antrenează la clubul unde activează doi antrenori, iar Aurora Băicoi beneficiază de un sprijin important din partea Primăriei Băicoi şi din partea comunităţii locale, astfel că cei mici au la dispoziţie o sală de sport pentru antrenamente, dar şi un stadion reabilitat.

 

Dacă anul 2012 a fost un an în care s-a lucrat şi s-a căutat ''sudarea'' echipei naţionale, în 2013 ''stejarii'' vor trebui să dea măsura valorii lor, iar la acest lucru este necesar să contribuie exigenţa staff-ului tehnic, experienţa ''stranierilor'' care evoluează în Franţa şi Anglia, dar şi ambiţia jucătorilor din campionatul intern. La toate acestea se vor adăuga, cu siguranţă, şi demersurile pe care preşedintele FRR, Alin Petrache, actualmente deputat USL, va continua să le facă pentru dezvoltarea sportului cu balonul oval, dar şi suporterii, care, la fiecare meci, vor fi alături de echipa naţională.