money.ro
Piețe financiaremoney.ro

AOAR crede că planul anticriză este mult prea stufos

Publicat la 20.01.2009, 16:25:37

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
AOAR crede că planul anticriză este mult prea stufos

"N-am auzit nimic despre stimularea investiţiilor. noi am propus ca 1 an, pentru toate investiţiile, toate avizele şi licenţele să fie gratuite"a declarat Cristian Pârvan, secretar general AOAR.

Reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Romania nu par încântaţi nici de reducerea TVA-ului pentru industria alimentară de procesare, măsură prevăzută în planul anticriză.

"Noi am susţinut pentru industria alimentară stimularea investiţiilor în acest sector", a mai adăugat Cristian Pârvan.

Asociaţiei Oamenilor de Afaceri şi Asociaţia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor Români vor să ştie ce fonduri sunt puse la dispoziţie de Guvern din bugetul pe 2009 pentru realizarea măsurilor anticriză. ANEIR susţine că pachetul propus de ministerul de Finanţe este stufos şi pare un plan de guvernare.

"Sunt măsuri care nu au legătură cu criza: subvenţionarea plăţii paznicilor de păduri. Ce legatură are asta cu criza?", a declarat Mihai Ionescu, preşedinte ANEIR.

ANEIR cere măsuri anticriză care pot fi aplicate urgent prin ordonanţe guvernamentale.

"Deblocarea fondurilor IMM-urilor unde există un blocaj din proasta înţelegere a noii hotărâri de Guvern sau reeşalonarea în mai multe etape a fondurilor europene pentru IMM-uri, pentru a nu avea blocaje aşa cum avem acum", spune Mihai Ionescu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite