AOAR vrea un impozit pe "profiturile excepţionale" din petrol
Publicat la 15.07.2008, 04:55:18
Preşedintele asociaţiei, Florin Pogonaru, a declarat că există companii care obţin profituri excepţionale, care sunt practic câştigători la loterie. Printre acestea se află Petrom care beneficiază de o creştere a preţurilor de trei sau patru ori faţă de momentul privatizării fără a creşte extracţia şi fără investiţii substanţiale. Oamenii de afaceri spun că nivelul redevenţelor din România este de sub 1% din PIB, în timp ce în Bulgaria el ajunge la 4% din PIB.
Secretarul general al organizaţiei, Constantin Pârvan crede că un impozit pe profiturile excepţionale ar putea fi aplicat, pe lângă sectorul petrolier şi în alte domenii, de la cel bancar la retail, în special în segmentul alimentar. În sprijinul demersului lor, oamenii de afaceri spun că Italia a introdus recent acest tip de impozit, poreclit Robin Hood, ce vizează câştigurile suplimentare din sectorul petrolier şi au explicat că, la nivelul Uniunii Europene, nu există restricţii în introducerea de către state a acestui tip de taxare.
Propunerea Asociaţiei Oamenilor de Afaceri nu conţine date privind nivelul impozitării, modalitatea de aplicare şi termenul în care un astfel de impozit ar putea intra în vigoare. Ministerul Economiei şi Finanţelor este cel care va analiza propunerea şi, dacă este fezabilă, ar putea să o pună în practică, au declarat oamenii de afaceri.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
