Societatea Apa Nova Bucureşti va fi amendată cu suma de 6,1 milioane de euro, deoarece nu şi-a îndeplinit atribuţiile din contractul pe care l-a semnat cu Primăria Capitalei, potrivit unui număr de patru hotărâri adoptate în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Penalităţile prevăzute în cele patru proiecte de hotâre au fost stabilite în urma unui raport efectuat de Agenţia de Reglementare a nivelului de servicii Apă Canal Bucureşti (ARBAC), autoritate care a emis decizia de a amenda Apa Nova.
Potrivit unui proiect de hotărâre, Apa Nova va fi amendată cu suma de 3.000 000 de euro reprezentând penalităţi pentru lipsa prezentării Rapoartelor de Evaluare, pentru lipsa remedierii nivelului de serviciu şi cu alte 3.100 000 de euro pentru "timpul de realizare de noi branşamente apă şi racorduri corelare" sau din cauză că reprezentanţii societăţii nu au prezentat documente care să ateste atingerea nivelului de servicii prevăzute în contractul de concesiune.
La şedinţele anterioare ale CGMB chiar şi primarul Capitalei a recunoscut că Municipalitatea a încheiat cu Apa Nova un contract păgubos pentru oraş în anul 1999, deoarece concesionarul serviciilor de apă şi canal nu a realizat investiţiile prevăzute de contract.



