Compania Apa Nova a primit, marţi, în concesiune caseta de apă uzată (canalul colector de ape uzate), aflată până acum în administrarea Apelor Române.
După prima fază, în casetă ar urma să fie investite şi alte fonduri.
Potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, în casetă şi în staţia de epurare Glina (unde ajung apele uzate din casetă) vor fi investiţii de circa 353 de milioane de euro, în intervalul 2012-2015. Din aceşti bani, 250 milioane euro vor veni din fonduri europene, România sperând ca aprobarea banilor să fie făcută până la începutul
anului viitor. Restul banilor vor veni, potrivit lui Borbely, din contribuţia egală a municipiului Bucureşti şi Apa Nova.
Canalul colector este lung de 17,7 kilometri şi are 12 canale principale şi 11 secundare. În el se scurg toate apele uzate din Bucureşti.
Apa Nova va investi 39 de milioane de euro în canalizarea Capitalei
Publicat la 17.05.2011, 10:13:25
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
