ALARMĂ! Sunt județe în România în care se moare de COVID ca în Italia
Oficialul Cabinetului a spus că în ziua de 3 decembrie, se va inaugura lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda, în lungime de 15 kilometri. "De asemenea, am văzut pentru Sebeş-Turda lotul 1 tot felul de opinii că 1 decembrie, că săptămâna aceasta, că nu se termină nici anul viitor, că vor dura mult mai mult lucrările. Vă spun foarte clar: joi, 3 decembrie, vom da în trafic 15 km de autostradă din sectorul Sebeş-Turda lotul 1. Practic, vorbim de intrarea pe autostradă în zona Sebeş, o bretea de acces, 14,8 km de autostradă. Undeva la mijlocul acestui sector avem breteaua de acces spre Alba Iulia finalizată. La km 14+800 avem aproximativ 700 de metri de circulaţie pe o singură bandă (...) intrarea în drumul naţional. Deci, începând de joi, 3 decembrie 2020, reţeaua de autostrăzi din România se va îmbunătăţi cu încă 15 km de. Acestea sunt informaţiile pe care am vrut să le explic astăzi opiniei publice pentru că au fost foarte multe discuţii şi mă bucur că, iată, începând din această săptămână reţeaua de autostrăzi din România se va îmbunătăţi cu 31 de kilometri: 16 kilometri pe Varianta de Ocolire Bacău şi 15 kilometri pe Sebeş-Turda", a mai spus Bode.Ziua Națională a României, o sărbătoare foarte specială în 2020
Până la finele anului putem să avem 909 kilometri de autostradă dacă va fi pus în funcțiune și ciotul dintre Râșnov-Cristian, de pe Comarnic-Brașov.
Anul acesta s-au pus în fucțiune 37,3 kilometri, însă 10,1 kilometri, dintre Ogra și Ungheni, au fost finalizați în 2018, însă nu au putut fi utilizați pentru că nu au existat legături. Cel mai nou tronson de autostradă este cel dintre Iernut și Chețani, de pe autostrada Transilvania, de 18 kilometri. Lotul leagă de loturile de autostradă Iernut-Ogra (3,6 kilometri) și Ogra-Ungheni (10,1 kilometri). De asemenea, s-au mai pus în funcțiune 5,35 kilometri dintre Biharea-Borș, la granița de vest a României.
Anul trecut au fost dați în trafic doar 43 de kilometri (loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva), în condițiile în care pe lotul 3 s-a circulat cu restricții de viteză pentru că a fost construit prost.



