După Congresul PSD de sâmbătă, în urma căruia Marcel Ciolacu l-a învins categoric pe fostul ministru al finanţelor Eugen Teodorovici în cursa pentru şefia partidului, senatorul social-democrat Şerban Nicolae a reacţionat cu sarcasm cu privire la întregul eveniment.
“CONGRES 2020. O spectaculoasă confruntare de idei şi soluţii alternative constructive.
N-a fost uşor, dar cred că am ales bine!”, a susţinut Nicolae, pe pagina sa de Facebook.
Remarcile senatorului sunt pe aceeaşi linie cu poziţia adoptată de fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu, care, exprimându-şi dezamăgirea că Teodorovici nu a avut nicio şansă de a câştiga şefia PSD, a descris Congresul social-democraţilor ca fiind o “glumă macabră” şi plin de “aranjamente dinainte ticluite” care să asigure victoria lui Ciolacu şi a echipei sale de “academişti secreţi”.


![[P] Momentul potrivit pentru accesarea unui credit nebancar cu istoric negativ](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791362886510-sk21n1bmwc.jpg&w=1920&q=75)


