Apelurile în roaming, mai ieftine de mâine
Publicat la 29.08.2008, 11:19:36
Reducerea tarifelor este rezultatul regulamentului privind serviciile de roaming în Uniunea Europeană propus de Comisia Europeană în 2006 pentru a diminua tarifele excesive plătite de consumatori pentru apelurile în sistem roaming, care la acea vreme se situau în jurul mediei de 1,15 euro pe minut.
Actualul regulament expiră în 2010, iar la solicitarea Parlamentului European, Comisia trebuie să elaboreze, până la sfârşitul acestui an, o propunere cu privire la oportunitatea prelungirii termenului acestui regulament şi a domeniului său de aplicare. În ciuda reducerilor din ultima perioadă, cifrele publicate în această vară de autorităţile naţionale de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor arată că tarifele pentru mesajele text şi serviciile de date transmise în sistem roaming continuă să fie nejustificat de mari.
Acest fapt stârneşte şi nemulţumirea comisarului european pentru societate informaţională şi mass-media, Viviane Reding. Aceasta spune că noua reducere a eurotarifului, din 30 august, va confirma tendinţa de ieftinire a apelurilor în roaming. Următoarea provocare în acest moment este realizarea unei pieţe unice pentru mesajele text şi serviciile de date transmise în sistem roaming, a adăugat ea.
Noile reduceri se vor aplica în toate cele 27 de state membre. În cazul statelor membre din afara zonei euro, noile tarife se vor calcula pe baza cursului de schimb al monedei euro în vigoare la 30 iulie 2008.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
ANAF vine acasă la tine dacă n-ai declarat chiria, freelancing-ul sau pensia din străinătate. Cum funcționează noua procedură

Actualitate
O dronă s-a prăbușit într-un nuc din Vrancea, la doar cinci metri de o casă. Localnicii, evacuați

Actualitate
Avertisment dur de la BNR! Economistul lui Isărescu: „Vom mânca iarbă și scoarță de copac!”

Actualitate
Alertă pentru Europa: gazele ar putea trece de 100 de euro/MWh în această iarnă!

Actualitate
