money.ro
Piețe financiaremoney.ro

APIA a efectuat, până în prezent, plăţi de peste 146 mil. euro în cadrul campaniei SAPS 2008

Publicat la 30.04.2009, 09:45:37

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
APIA a efectuat, până în prezent, plăţi de peste 146 mil. euro în cadrul campaniei SAPS 2008

"Asigur fermierii că personalul agenţiei depune un efort considerabil pentru ca sprijinul financiar destinat plăţilor la hectar să ajungă în cel mai scurt timp în contul beneficiarilor. În acest sens, urmărim creşterea numărului de cereri plătite pe săptămână, depăşirea deficienţelor sistemului informatic, dar şi îmbunătăţirea relaţiei cu băncile comerciale implicate în derularea acestor fonduri”, a declarat directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Daniel Constantin.

De asemenea, directorul general APIA reaminteşte fermierilor că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru Campania SAPS 2009 este 15 mai 2009.

"În ceea ce priveşte Campania SAPS 2009, au fost depuse aproape 800.000 de cereri de plată. Invităm fermierii să vină la centrele agenţiei până la data de 15 mai, pentru a evita penalizările de 1% percepute pentru cererile depuse în intervalul 15 mai-9 iunie", a precizat Constantin.
Potrivit datelor centralizate APIA, în cadrul campaniei SAPS 2009, până în prezent, au fost depuse 797.004 cereri, cele mai multe fiind înregistrate în judeţele Dolj (37.652), Suceava (36.127) şi Olt (35.937).

Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune.

Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa în cauză va fi acordat celui care lucrează terenul. Potrivit APIA, sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar şi formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.

Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite