APIA consideră benefică pentru economie începerea producţiei de automobile Ford la Craiova
Publicat la 27.02.2008, 14:36:50
Preşedintele APIA a precizat faptul că s-ar bucura dacă Ford ar începe cât mai curând producţia la Craiova, acest lucru ducând la dezvoltarea pieţei de profil şi implicit la impulsionarea pozitivă a economiei naţionale.
Potrivit lui Popovici, instituţia pe care o reprezintă nu poate exprima o poziţie "nici de bine, nici de rău" cu privire la decizia Comisiei Europene (CE) privind privatizarea Automobile Craiova şi nici în legătură cu declaraţiile ulterioare venite din partea celor implicaţi.
Comisia Europeană a decis în 10 octombrie 2007 investigarea unei posibile acordări de ajutoare de stat în cazul Daewoo şi a emis un ordin prin care cere României să suspende orice acordare de ajutoare de stat care nu au fost în prealabil notificate Bruxelles-ului. Comisia a deschis o investigaţie amănunţită asupra unor posibile ajutoare acordate în contextul privatizării Automobile Craiova, fosta Daewoo Craiova, şi vânzării sale către Ford Motor Company în septembrie 2007, a anunţat, la acea vreme, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru concurenţă Neelie Kroes.
Preşedintele Comisiei de privatizare a Automobile Craiova, Sebastian Vlădescu, şi negociatorul şef din partea investitorului Ford, Lyle Watters, au semnat, în 14 septembrie, la Craiova, versiunea în limba română a contractului de privatizare, după ce în 12 septembrie, la Frankfurt, au semnat varianta în limba engleză.
Compania Ford a depus, în 5 iulie, o ofertă financiară iniţială de 55 milioane euro pentru Automobile Craiova, iar pe 7 septembrie, a depus oferta financiară finală, îmbunătăţită şi irevocabilă de 57 milioane euro. Ford a oferit iniţial 4,0088 euro pentru o acţiune, ceea ce a însemnat o ofertă totală de 55 milioane euro pentru cele 72,4031 % din acţiuni, iar la oferta finală a oferit 4,1556 euro pentru o acţiune.
În cadrul ofertei iniţiale, Ford dorea ca în cadrul negocierilor cu AVAS să găsească variante pentru a renunţa la activele care nu ţin de operaţiunile principale, în special terenuri şi clădiri din afara Craiovei. Oferta financiară finală prevede faptul că Ford a agreat cu AVAS restructurarea companiilor Automobile Craiova, Daewoo Automobile şi Mecatim Craiova, în sensul transferării activelor conexe selectate din cele trei societăţi într-o entitate conexă nou creată.
Ford Motors Company a fost singurul ofertant pentru preluarea pachetului de acţiuni deţinut de AVAS la Automobile Craiova SA. Negocierile cu partea română au debutat pe 18 iulie, după ce Ford a înaintat oferta tehnică pe 5 iulie. Anunţul de privatizare a pachetului de acţiuni de 72,4% deţinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Automobile Craiova (Daewoo) a fost publicat pe 23 mai. Ofertele finale au putut fi depuse până pe 5 iulie.
Automobile Craiova are un capital social de 39.783.166 lei şi este unicul acţionar cu drept de vot la Daewoo Automobile România, producător şi distribuitor de autoturisme si subansamble pentru autoturisme sub licenţă GM Daewoo Auto Technologies, deţinând 49% din capitalul social al societăţii. Daewoo Automobile România a fost înfiinţată în 1994 ca societate mixtă creată de Automobile Craiova şi grupul sud-coreean Daewoo. Grupul Daewoo a intrat în 1999 în faliment, fiind cumpărat parţial de General Motors, care însă a refuzat să preia şi fabrica din România. Automobile Craiova a cumpărat pachetul de acţiuni de 51% deţinut de compania coreeană Daewoo Motor, în august 2006.
Acţionarii Automobile Craiova SA sunt: AVAS cu 72,4%, SIF Oltenia cu 22% şi alţii cu 5,5%. Comisia de privatizare este formată din secretarul de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, Sebastian Vlădescu, preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, vicepreşedintele AVAS, Lazslo Gyerko, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, şi directorul general al AVAS, Flavius Pop.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
