APIA rămâne fără ATV-uri
Publicat la 11.12.2007, 08:23:40
Corpul de control a decis sesizarea Comisiei de disciplină din APIA pentru sancţionarea funcţionarilor implicaţi în desfăşurarea licitaţiei. Totodată, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice va sesiza instanţa de contencios administrativ pentru a constata nulitatea absolută a contractului.
American ATV solicită lămuriri
American ATV a solicitat APIA lămuriri privind contractul încheiat pentru livrarea de vehicule, după ce Ministerul Agriculturii a anunţat că a descoperit vicii de procedură ale licitaţiei, a declarat directorul general American ATV, Liviu Platon."Am trimis o adresă la APIA şi am solicitat lămuriri privind comunicatul Ministerului Agriculturii prin care se cere anularea contractului. În funcţie de răspunsul pe care îl primim vom decide ce facem mai departe", a spus directorul general American ATV, Liviu Platon, conform NewsIn.
Potrivit acestuia, American ATV a importat deja cele 195 de ATV pe care, potrivit unui contract încheiat cu APIA, ar fi trebuit să le livreze instituţiei luni, 10 decembrie. Această livrarea nu a mai avut loc, deoarece MADR a anunţat că au fost descoperite vicii de procedură în desfăşurarea licitaţiei pentru ATV-uri. "Ne-a mirat comunicatul MADR pentru că, din punctul nostru de vedere, nu avem nicio vină. Am aflat de licitaţie de pe internet, am participat, am câştigat şi am încheiat un contract perfect legal. Eventualele vicii de procedură în organizarea licitaţiei nu sunt problema noastră. În ceea ce priveşte caietul de sarcini, acesta este anexă la contract, deci nu se pune problema că nu a fost respectat", a menţionat Liviu Platon.
MADR a informat că în urma controlului şi a informaţiilor primite de la APIA, s-au constatat vicii de procedură în desfăşurarea licitaţiei şi atribuirea contractului în cauză, precum şi neconcordanţe între caietul de sarcini şi contractul încheiat.
Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a cerut acum o lună verificarea licitaţiei derulate de APIA pentru achiziţia de ATV-uri, dar şi a altor licitaţii organizate de instituţie. Controlul a fost realizat de direcţiile de Audit şi de Inspecţia Tehnică şi Control din minister.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
