Piețe financiareCristina Popovici
Aplicaţia care îţi spune preţul la carburanţi din mai multe ţări, în timp real
Publicat la 24.05.2017, 04:21:45
Clienţii DKV şi utilizatorii aplicaţiei DKV APP au de acum acces la şi mai multe informaţii privind costurile combustibillilor deoarece compania a extins transparenţa preţurilor carburanţilor în Uniunea Europeană cu trei noi pieţe. Astfel, după Germania şi Franţa, DKV oferă în timp real şi preţurile carburanţilor din Italia, Spania şi Portugalia.
DKV pune la dispoziţia clienţilor cea mai mare reţea cu staţii de carburanţi şi parteneri de servicii din Europa, cu peste 65.500 de puncte de acceptanţă în 42 de ţări europene. În România, clienţii DKV pot beneficia de o reţea locală extinsă, de peste 700 de staţii (LUKOIL, MOL, OMV / Petrom, Oscar Downstream, Gazprom, Socar, Smart Diesel, Aral etc). În ţara noastră, Rompetrol este unul dintre marii jucători care nu fac parte din reţeaua DKV însă în prezent se poartă negocieri. DKV Euro Service a finalizat anul 2016 cu o cifră de afaceri de 232 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere cu 19,5% faţă de anul precedent şi cu 8% mai mult decât estimarea iniţială a companiei. În comparaţie cu 2015, baza de clienţi pentru România a înregistrat o creştere cu 36 de procente, scrie capital.ro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



