Dezvoltarea platformei digitale destinată gestionării voucherelor de energie se apropie de finalizare și este estimată a deveni funcțională înainte de termenul de 60 de zile prevăzut în actul normativ, potrivit informațiilor oferite de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).
Aplicația informatică pentru voucherele de energie, aproape de finalizare. STS: Va fi lansată înainte de termenul legal
„Procesul de dezvoltare a aplicației informatice destinate acordării voucherelor de plată a facturilor la energie (EPIDS) se află într-un stadiu avansat, urmând să fie operaționalizată înainte de termenul de 60 de zile stabilit prin legislație. În cursul acestei săptămâni, echipa de dezvoltare a STS a primit acces pentru a integra o parte dintre serviciile electronice ale instituțiilor responsabile de verificarea identității și a contractelor la locurile de consum de energie. Pe măsură ce va exista acces pentru toate interconectările stabilite prin legislație și necesare verificării condițiilor de eligibilitate, va fi posibilă testarea de performanță și de securitate, iar apoi lansarea aplicației”, se menționează în răspunsul transmis de STS la solicitarea AGERPRES.
Aplicația EPIDS este concepută ca o platformă web, accesibilă direct printr-un link, fără a necesita instalare. Poate fi folosită de pe orice dispozitiv cu acces la internet și browser, fie că este vorba despre desktop, laptop, telefon mobil sau tabletă.
Actul normativ care reglementează sprijinul financiar a fost adoptat pe 30 iunie 2025, iar termenul legal de implementare a sistemului informatic este de 60 de zile de la această dată.
„Astfel, Serviciul de Telecomunicații Speciale dezvoltă aplicația într-un timp extrem de scurt, nefiind înregistrate întârzieri. Precizăm că aplicația dezvoltată de către instituția noastră va permite înscrierea tuturor persoanelor eligibile. Verificarea, validarea și stabilirea beneficiarilor de vouchere se realizează automat prin interogarea bazelor de date puse la dispoziție de autoritățile stabilite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică”, precizează sursa citată.
Solicitările pentru acordarea voucherelor vor putea fi depuse direct de către titular sau de un membru al familiei în aplicația EPIDS. De asemenea, înscrierile pot fi realizate prin oficiile poștale sau prin reprezentanții primăriilor, în funcție de locul de consum declarat.
STS subliniază că sprijinul financiar nu depinde de emiterea unui tichet tipărit, întrucât platforma permite preluarea automată a datelor beneficiarilor direct în sistemul electronic de plată a facturilor.
OUG 35/2025 reglementează măsurile de sprijin pentru consumatorii casnici vulnerabili, în contextul expirării programelor de protecție anterioare prevăzute în OUG nr. 6/2025, valabile până la 30 iunie 2025 pentru energie electrică, respectiv până în martie 2026 pentru gaze naturale.
Măsurile prevăzute în noua ordonanță se aplică între 1 iulie 2025 și 31 martie 2026 și constau în acordarea unui tichet electronic destinat exclusiv achitării consumului de energie electrică la locul de consum declarat.
Conform legislației în vigoare, pot beneficia de acest sprijin:
- Persoanele singure cu venituri nete lunare de maximum 1.940 lei;
- Familiile cu venit net lunar/membru de cel mult 1.784 lei.
Valoarea sprijinului este de 50 de lei pe lună, iar cererea poate fi depusă doar de persoane majore, online, prin aplicația EPIDS. Voucherul este valabil pentru un singur loc de consum, indiferent de statutul contractual al solicitantului cu furnizorul de energie, cu condiția ca membrii familiei declarați să nu figureze la altă adresă de consum.
Înregistrarea cererilor începe odată cu lansarea oficială a aplicației. Pentru a primi sprijin începând cu luna iulie 2025, cererile trebuie depuse în termen de 30 de zile de la data operaționalizării. După această perioadă, beneficiul se va acorda începând cu luna în care s-a depus cererea, cu respectarea criteriilor de eligibilitate.


