money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Apple a anunţat majorarea cu 67% a profitului obţinut în al patrulea trimestru fiscal

Publicat la 23.10.2007, 09:10:47

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Apple a anunţat majorarea cu 67% a profitului obţinut în al patrulea trimestru fiscal
pple Inc a anunţat luni o creştere de 67% a profitului obţinut în al patrulea trimestru al anului fiscal 2006-2007, vânzările produselor iPod şi iPhone depăşindu-le pe cele ale computerelor Macintosh, acţiunile companiei crescând cu 7% după acest anunţ.
"Nu există niciun dubiu cu privire la faptul că vânzările de computere Mac sunt încă influenţate de comercializarea produselor iPod şi iPhone", a declarat preşedintele companiei de consultanţă tehnologică Creative Strategies, Tim Bajarin.
Cifrele au depăşit aşteptările analiştilor de pe Wall Street, ce estimaseră un profit de 85 de cenţi pe acţiune şi un venit de 6,06 miliarde de dolari.
Compania Apple a beneficiat de asemenea şi de o scădere a preţurilor la componentele electronice, ridicându-şi marja profitului brut la 33,6%.
Apple a declarat că se aşteaptă ca această cifră să scadă la 31% în trimestrul curent, odată ce preţurile la anumite produse vor începe din nou să se majoreze.
Apple a estimat de asemenea un profit de 1,42 dolari pe acţiune şi un venit de 9,2 miliarde de dolari pentru primul trimestru al anului fiscal curent, peste estimările făcute de analiştii de pe Wall Street, de 1,40 de dolari pe acţiune şi un profit de 8,7 miliarde de dolari.
"Se pare că Apple se aşteaptă la un sezon de sărbători extrem de productiv din punct de vedere al vânzărilor, care, după părerea mea, este susţinut de lansarea iPhone în Europa", a declarat analistul firmei Cross Research, Shannon Cross.
În timpul trimestrului, Apple a livrat 1,12 milioane de aparate iPhone, ce au fost comercializate în Statele Unite ale Americii începând cu sfârşitul lunii iunie.
Anumiţi investitori au sperat la performanţe şi mai bune din partea iPhone însă au declarat totuşi că vânzările ar putea să crească după decizia Apple de a permite utilizatorilor să instaleze şi alte aplicaţii pe telefoanele cumpărate.
Apple beneficiază deseori de vânzări substanţiale de computere în al patrulea trimestru, bazându-se pe începerea sezonului şcolar.
Directorul financiar Peter Oppenheimer a declarat că vânzările la produsele Mac în primul semestru ar putea fi mai scăzute din cauza promoţiilor din sezonul şcolar din al patrulea trimestru.
Vânzările la produsele iPod au crescut cu 17% faţă de 2006, însă cele 10,2 milioane de unităţi vândute au fost sub majoritatea aşteptărilor.
Apple concurează cu firme precum Dell Inc, producătorul de software Microsoft Corp şi firme producătoare de electrocasnice precum Sony Corp.
Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite