money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Apple, cărţile şi poporul

Publicat la 12.03.2011, 09:27:03

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Apple, cărţile şi poporul

Conținutul este considerat rege. Dar în lumea dispozitivelor electronice, Apple pare să‑și așeze sieși coroana pe cap, considerând aparent că iPad‑ul și iPhone‑ul său sunt mai importante pentru clienți decât cărțile, filmele și muzica stocate pe aceste platforme.

APLICAȚIE SAU BROWSER. Asta e singura explicație pe care am găsit‑o pentru bătălia care se anunță: Apple împotriva Amazon și a celorlalte companii care vând cărți electronice pentru iPad. Apple impune o regulă care îi va pune pe librari în imposibilitatea de a‑și mai vinde marfa pe platforma sa fără să piardă bani. Se pare că Apple crede că Amazon și ceilalți se vor acomoda cu ideea. Și chiar dacă se vor retrage de pe platforma sa, companiei din Cupertino pare să nu‑i pese. Pariază că oamenii iubesc atât de mult iPad‑urile, încât vor accepta o ofertă mai restrânsă de conținut decât să se mute pe alte dispozitive, cum ar fi Kindle al Amazon. Și s‑ar putea să aibă dreptate.

Totul a început odată ce librarii au găsit o cale inteligentă de a evita regulile Apple privind vânzările pe platformele companiei. Dacă un dezvoltator vrea să vândă ceva prin intermediul unei aplicații iPad – numită „in‑app purchase“ (aproximativ „achiziție din aplicație“ – n.r.) – tranzacția trebuie să treacă prin Apple, care păstrează 30% din bani și transmite 70% către developer.

Iată ce au făcut Amazon și celelalte companii: atunci când comanzi o carte utilizând, să zicem, aplicația Kindle de pe iPad, ești direcționat într‑un browser web unde are loc tranzacția, în loc ca totul să se desfășoare în interiorul aplicației Kindle în sine. În acest fel, cei 30% nu mai ajung la Apple.

Până de curând, Apple a tolerat si­tuația. Dar acum, gata. Noul acord spune că, dacă vrei să vinzi cărți din afara aplicației tale, e în regulă – atât timp cât le asiguri clienților posibilitatea de a cumpăra și din interiorul ei. Unii s‑ar putea să folosească în continuare metoda cu browserul web.

Dar cel mai probabil, majoritatea nu se va deranja deoarece metoda in‑app a Apple este mai convenabilă. De ce să mai navighezi pe un browser ca să‑ți cumperi cartea dacă poți s‑o faci acolo unde deja te afli?

MĂRIME ȘI DEZASTRU.
Iar asta este dezastruos pentru librari. Din vânzările tranzacționate prin Apple, vor face profit foarte mic sau deloc – ba chiar mai rău. „Vom pierde 1,15 dolari la fiecare carte pe care o vindem. Este absurd“, consideră Dennis Morin, CEO al BeamItDown Software din Irvine, California, care produce o aplicație pentru cărți electronice numită iFlow Reader și vinde cărți prin intermediul propriului magazin online.

Morin afirmă că Apple i‑a dat asigurări că va putea să vândă prin intermediul browserului și să evite comisionul de 30%. Asta a făcut până acum. Dar dacă Apple începe să aplice noile reguli, „am irosit un an de muncă și peste un milion de dolari pentru dezvoltare. Sunt atât de furios că nici nu mai văd bine“. Morin spune că i‑a contactat pe cei de la Apple pentru clarificări, dar până acum nu a primit un răspuns limpede.

O purtătoare de cuvânt a companiei din Cupertino nu a răspuns la întrebările mele și a oferit doar o declarație în care descrie noua politică. Amazon nu a vrut să comenteze situația.

Ați putea crede că strategia de blocadă internă adoptată de Apple va aduce daune afacerilor sale. Și poate că, la un moment dat, așa va fi. Dar deocamdată, gadgeturile companiei sunt atât de cool – comparativ cu orice altceva aflat pe piață – încât poate să continue să facă aproape tot ce vrea. În lumea Apple, conținutul este doar o grămadă de biți digitali, ușor de copiat, nimic deosebit. E grozav să fii regele.


Viitorul cărții

de JUDITH REGAN

Transformarea industriei de carte a atins un punct de cotitură. Pe Amazon, cel mai mare retailer online din lume, vânzările de cărți electronice le depășesc acum pe cele în format paperback (cărți legate mai ieftin, cu coperți de hârtie mai groasă – n.r.). Iar Borders, al doilea lanț de librării din Statele Unite, a anunțat la jumătatea lui februarie că a înaintat oficial cererea de faliment. La această viteză de evoluție a cărții, am făcut un sondaj printre câteva dintre cele mai strălucite minți literare americane despre viitorul cititului.

Judith Regan
48 de ani, editor de carte și gazda unei emisiuni la SiriusXM:

Cărțile vor deveni și mai lungi, și mai scurte. Cred că vor fi și mai acceptabile ca preț. Cărțile sunt destul de scumpe. Publisherii sunt atât de absurzi că se concentrează pe „nu vom putea să vindem atât de multe cărți cartonate la 26 de dolari“. Da, bine, dar veți vinde infinit mai multe electronice, așa că de ce vă plângeți? Consider că asta e o mare oportunitate.

Tocmai citesc „Cleopatra“; o citesc pe iPad‑ul meu. Îmi iubesc iPad‑ul. Mă mărit cu el! E grozav pentru că eu călătoresc și nu vreau să car un miliard de chestii după mine.

Dave Eggers
41 de ani, autor și fondator al editurii McSweeney’s:

Nu am un cititor electronic și n‑am citit vreo pagină pe vreun asemenea cititor. Fac tot ce pot ca să evit să petrec timpul în fața unui ecran.
Nu cred că e‑book‑urile au atins 10% din piață. Părerea mea este că vor ajunge la aproximativ 15–20% din piață, deoarece e‑reader‑ele sunt scumpe și vor continua să fie așa.

Fără să diminuez valoarea unei cărți paperback, când vine vorba unei investiții într‑o carte cartonată, e un lucru pe care vrei să‑l păstrezi. Totul, de la înveliș la o eventuală casetă, o copertă ce imită pielea sau una ștanțată, cu hârtie mai grea, legătura mai bună, un design inovator. Trebuie să le oferi cititorilor o alegere, între o experiență mai bogată, cu hârtie, carton, înveliș, și una mai sterilă, prin intermediul unui cititor electronic. Noi încercăm să facem cât mai bine posibil fiecare aspect fizic al cărții, deoarece este avantajul nostru cel mai mare împotriva dominației e‑book.

James H. Billington
81 de ani, șeful Bibliotecii Congresului SUA:

Noii imigranți nu‑i împușcă pe vechii locuitori atunci când ajung într‑o țară. O tehnologie are mai degrabă tendința de a completa, nu de a înlocui. Cum vei citi nu este la fel de important ca: vei citi? Și vei citi ceva anume, o carte – înlănțuirea susținută a gândirii unei persoane ce vorbește cu alta? Tehnicile de căutare încorporate în cărțile electronice îi invită pe cititori să se bălăcească puțin, nu să urmărească întregul curs al gândirii. Această situație este o parte a unei probleme culturale generale.

William Lynch
CEO Barnes&Noble:

Am menținut ce am spus în ultimii câțiva ani, că vor fi mai puține magazine de carte. Barnes&Noble va beneficia de pe urma acestei evoluții. Avem cel mai bun model de business și real estate din lume. Cărțile reprezintă încă majoritatea produselor pe care le vindem în magazinele noastre, dar se împuținează pe zi ce trece. Ați putut vedea o parte din această evoluție – crearea zonei de citit Nook, a saloanelor și a chioșcurilor pentru citire digitală, chiar și a unor zone de citire digitală pentru copii.

Amazon nu înseamnă întreaga piață. Aproximativ 50% din cărțile tipări te sunt vândute în alte magazine decât librăriile, cum ar fi drogherii și marile magazine universale. Există oameni care au o anumită agendă în această industrie, dar cărțile tipărite nu vor dispărea.

Joyce Carol Oates
72 de ani, autoare:

Soțul meu, Charlie, este specialist în neurologie și bineînțeles că a comandat imediat un Kindle și un iPad. Atunci când călătorim, citim cărți și „The New York Times“ pe iPad. Dar aș prefera să am o carte.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite