money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Apple lucrează la o aplicaţie de tip jurnal

Publicat la 22.04.2023, 05:51:31

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Apple lucrează la o aplicaţie de tip jurnal
Urmărește money.ro pe Google News

Apple se pregăteşte să-şi extindă portofoliul de aplicaţii cu un jurnal digital, în care un focus important va cădea pe partea de sănătate, susţin sursele citate de The Wall Street Journal.

Prin intermediul acestei aplicaţii, utilizatorii vor putea ţine o evidenţă a evenimentelor personale, vor putea nota ce au făcut, cum s-au simţit şi alte informaţii similare.

Conform aceloraşi surse, aplicaţia va analiza comportamentul utilizatorilor pentru a înţelege cum arată o zi normală din viaţa acestora, cum şi unde îşi petrec majoritatea timpului, respectiv cu cine.

Pentru că implicaţiile asupra intimităţii utilizatorilor sunt evidente, Apple urmează să le promită utilizatorilor că nu au de ce să-şi facă griji, pentru că datele colectate nu vor părăsi telefonul şi nu vor ajunge pe serverele companiei.

Studiile arată că menţinerea unui jurnal personal ajută la îmbunătăţirea sănătăţii mentale şi fizice, iar asta pare să fie una din principalele motivaţii pe care Apple le are pentru lansarea unei astfel de aplicaţii.

Gigantul american încearcă să se extindă în zona sănătăţii, iar o astfel de aplicaţie i-ar pune la dispoziţie o mare cantitate de date din acest domeniu.

Viitoarea aplicaţie ar urma să fie integrată în iOS 17, care va fi lansat la toamnă, şi să ajungă, astfel, pe iPhone-urile tuturor celor care vor face update-ul.

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată