Într-un e-mail trimis de Apple şi văzut de MacRumors, se transmite că service-urile oficiale nu vor mai face reparaţii dacă un iPhone a fost marcat ca pierdut (potenţial furat) în cadrul registrului GSMA.
Acest registru este, în fapt, o bază de date cu numerele unice şi alte informaţii despre telefoane. Spre exemplu, un telefon raportat ca furat sau pierdut la poliţie ar trebui să apară ca atare şi în registrul GSMA.
De partea cealaltă, când un iPhone marcat drept pierdut ori furat ajunge într-un service oficial, inginerii de aici vor primi o notificare care le va afişa statutul dispozitivului, iar aceştia vor refuza reparaţia.
Ce nu este clar, deşi ar fi normal, este dacă service-urile oficiale vor anunţa şi poliţia în cazul în care un iPhone pierdut ori furat este trimis pentru reparaţii.

