money.ro
Actualitatemoney.ro

Apple testează 3 modele iPhone 5. Unul cu tastatură QWERTY

Publicat la 27.03.2011, 08:20:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Apple testează 3 modele iPhone 5. Unul cu tastatură QWERTY

Unul din prototipurile iPhone 5 testate este identic cu actualul iPhone 4, cu excepţia bateriei a cărei durată de viaţă va fi mai mare şi a unei camere foto mult mai performante. În ceea ce priveşte ecranul acestuia, se pare că nu diferă deloc de cel al predecesorului său. Conform aceleiaşi surse, acest model ar urma să fie înlocuitorul iPhone 3G.

 

Al doilea prototip, şi de altfel şi cel mai interesant, are o tastatură slide de tip QWERTY. Alte informaţii legate de acesta nu au fost dezvăluite. Nici despre cel de-al treilea model testat nu se cunosc detalii.

 

Tot recent au apărut zvonuri care susţineau că noul model de iPhone va semăna cu iPhone 4, cu excepţia materialului carcasei şi a ecranului. Deşi iniţial s-a spus că iPhone 5 va avea o carcasă-spate metalică puţin curbată, se pare că în cele din urmă aceasta va fi plată. Materialul este necunoscut până în momentul de faţă.

 

De asemenea, se pare că şi poziţia antenei va rămâne nemodificată, asta după ce zvonurile din ultima vreme susţineau că problemele de recepţie ar putea determina Apple să îi schimbe amplasamentul.

 

Potrivit 9to5mac, care citează Digitimes, ecranul ar putea avea o mărime de 4 inch care se va întinde dintr-o parte laterală în cealaltă, fără a fi delimitat de margini. Despre elementele hardware nu se ştie, până în prezent, decât ca acesta va deţine un procesor identic cu cel al iPad-ului, adică un Cortex dual-core.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite