Apple a trimis invitaţii de presă pentru un “eveniment special” ce va avea loc pe 18 octombrie şi care va fi organizat sub titulatura Unleashed.
Al doilea eveniment al toamnei organizat de Apple este, de regulă, dedicat Mac-urilor, iar cel de anul acesta este aşteptat să respecte tradiţia. Titulatura Unleashed face, probabil, trimitere, la o creştere de performanţă obţinută de cipurile dezvoltate intern.
Sunt aşteptate două noi MacBook-uri Pro, de 14 şi 16 inch. Ambele vor folosi un cip dezvoltat intern, care se pare că se va numi M1X, marcând ultima etapă în trecerea de la procesoare Intel la cele dezvoltate intern de Apple.
M1X este aşteptat să aducă un spor semnificativ de performanţă comparativ cu M1, lansat anul trecut. M1X va avea 10 nuclee de procesare (faţă de cele 8 ale lui M1) şi 16/32 de nuclee grafice (de la 7/8 câte avea M1).


