Apreciere puternică a leului :3,7690 lei/euro. BNR confirmă intervenţia directă - VEZI VIDEO
Publicat la 10.10.2008, 10:33:06
Volatilitatea pe piaţa interbancară a fost astăzi una extrem de ridicată iar Banca Naţională a confirmat că a intervenit direct în piaţă prin vânzarea a 40 de milioane de euro pentru a verifica funcţionarea pieţei.
"Astăzi, în jurul prânzului, Banca Naţională a efectuat o intervenţie directă pe piaţa valutară, prin vânzarea a aproximativ 40 de milioane de euro. Intervenţia a avut drept scop testarea funcţionării pieţei, în contextul actual de volatilitate şi incertitudine, dar a avut în acelaşi timp şi scopul de a înţelege unele necorelări între datele statistice de pe piaţa monetară şi valutară şi cotaţiile existente pe aceste pieţe", a declarat pentru The Money Channel purtătorul de cuvânt al BNR, Mugur Şteţ.
"Am vrut să înţelegem aceste necorelări, pentru că din datele statistice pe care le avem de pe piaţa monetară reiese că dobânzile s-au menţinut la un nivel înalt cu toate că există un exces de lichiditate, iar pe de altă parte cursul leului a înregistrat în ultimele ore mişcări ample care practic nu erau corelate cu evoluţia de pe piaţa monetară", a mai explicat acesta.
Concluzia acestui test ar fi, declară Şteţ, aceea că piaţa funcţionează...
"Noi am văzut că deşi există un exces de lichiditate, dobânzile se menţineau la un anumit nivel. Pe de altă parte, atunci când ai dobânzi ridicate, ele îţi asigură un anumit nivel al cursului şi în ultimele ore s-a văzut că evoluţia cursului a avut fluctuaţii mari. Noi am vrut să vedem ce se întâmplă în piaţă şi cum anume funcţionează. Colegii mei asta au făcut. Au cules datele necesare. Piaţa funcţionează", a spus acesta.
Şedinţa s-a deschis la un nivel de 3,93 de lei pentru un euro, pentru ca, după ora 13.00 cursul să coboare chiar la puţin peste 3,76 de lei pentru un euro. Tendinţa de creştere a leului este contrară evoluţiilor din regiune.
Forintul din Ungaria a atins astăzi minimul ultimilor doi ani în raport cu moneda europeană. La rândul său, zlotul polonez s-a depreciat puternic, pe fondul ieşirii investitorilor din pieţele emergente.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
