Aproape 4 procente desparte indicele BET de maximul istoric din iulie
Publicat la 08.10.2007, 13:49:54
Raportat la valorile de închidere din ultima şedinţă bursieră, indicele general BET C se află cu 4,6% sub maximul istoric, iar BET la o distanţă de puţin peste 3,81%. Cel mai mult are de recuperat indicele societăţilor de investiţii care este cu 10,17% mai jos faţă de vârful de până acum atins la finele lunii iulie.
Ultimele valori record la nivelul celor trei indici bursieri au fost înregistrate pe 24 iulie. BET valora atunci 10 mii 813 puncte, BET C a avut un maxim de 7 mii 432 de puncte iar BET FI a atins nivelul de 95 de mii 111 puncte.
Tot pe data de 24 iulie, capitalizarea Bursei de la Bucureşti a urcat pentru prima dată în istorie la peste 32 de miliarde de euro. Au urmat apoi două luni în care Bursa a pierdut peste 6 miliarde de euro pe fondul crizei creditelor ipotecare din Statele Unite ale Americii.
Bursa de Valori Bucuresti a recuperat, în ultimele şapte sedinte de tranzacţionare, iar valoarea companiilor listate a depăşit pragul de 28 de miliarde euro. În acest interval piaţa a înregistrat aprecieri zilnice. În ultima şedinţă bursieră BET a urcat cu 1,6%, BET C s-a apreciat cu 1,23% iar BET FI a câştigat 2,6%.
Lidia Focşan, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
