In ultima saptamana, doi dintre cei trei brokeri - Radu Ciofu si Rares Sofariu - au abordat pietele “cu precautie”. Barsan a incercat, si chiar a reusit, sa se foloseasca de volatilitatea din piete pentru “a face bani”. Din pacate, o buna parte din ceea ce s-a castigat din tranzactionare s-a pierdut din devalorizarea monedei americane, in care sunt denominate portofoliul de forex si cel de marfuri. In schimb, leul s-a apreciat, ceea ce mentine valoarea portofoliului de la Bucuresti pe un trend ascendent.
Cresterea pretului actiunilor TGN, singurele titluri care mai sunt detinute pe portofoliul de la Bucuresti, a adus un plus de numai 100 de lei, dar, cumulat cu efectul dat de aprecierea leului in fata euro, majoreaza castigul calculat in euro cu inca un punct procentual peste cel de saptamana trecuta. Rares Sofariu a ramas preponderent pe cash, pentru ca este in continuare convins de nesustenabilitatea cresterilor din ultima perioada si considera iminenta caderea pietei. Asadar, pe piata de la Bucuresti, ramanem cu 31.482 de lei cash si aproximativ 14.000 de lei in obligatiuni BIRD si in actiuni TGN.
“In saptamana 15-22 mai, a devenit si mai evident faptul ca urmatoarea etapa a crizei, care a inceput deja de aproximativ trei luni, este una de natura monetara. Dolarul a dat semne puternice de scadere, astfel incat, desi toate pozitiile noastre au fost castigatoare, nu am reusit sa acoperim devalorizarea dolarului. Insa nici euro nu este o solutie, pentru ca UE nu-si doreste o moneda puternica, iar economia europeana va avea probabil nevoie de aceleasi masuri stimulative ca si cea americana. Astfel, vom mari expunerea pe produse care protejeaza la inflatie, precum aurul sau argintul, si vom urmari in continuare scaderi ale pretului marfurilor, pentru a acumula la niveluri cat mai scazute”, explica Radu Ciofu strategia investitionala, dominata inca de prudenta, dar care prevede dublarea expunerii pe metale pretioase. Ciofu a deschis doua pozitii long pe aur, cu doua contracte, echivalentul a 2.000 de uncii. Deschiderea pozitiilor s-a facut la 932, respectiv 950 de dolari pe uncie, iar pe prima pozitie avem deja un profit de aproximativ 50 de dolari. Profit a facut si Ciprian Barsan, care, pe 19 mai, a intrat long pe perechea EUR/USD, la 1,3619. Decizia a fost luata pe rationamente tehnice. “Graficul pe o ora avea o evolutie mai degraba liniara, fara oscilatii importante, dar media mobila de 5 zile si media mobila de 13 zile tindeau sa se intalneasca, insemnand un semnal de inversare de trend”, a explicat Barsan. Tranzactia a ridicat profitul in termeni nominali pana la 3.092 de dolari, respectiv cu 30%. Calculat insa in moneda europeana, randamentul este mai mic de 18%.





