Oficiul federal de statistică al Germaniei, Destatis, a calculat că, între 2001 şi 2006, 18% dintre companiile care au mai mult de 100 de salariaţi au transferat o parte a activităţilor în străinătate sau intenţionau să o facă în scurt timp. Dintre acestea, 60% s-au mutat în cele 12 state intrate în Uniunea Europeană în 2004 şi 2007, 36% au ales China, iar 30% au ales alte state europene.

Companiile cele mai dispuse să îşi mute producţia sunt cele din sectorul tehnologiilor de vârf, potrivit Destatis. Costul forţei de muncă şi "o mai bună poziţionare" în raport cu concurenţa sunt justificările cel mai adesea folosite.

Din punct de vedere al locurilor de muncă, bilanţul acestor mutări ale activităţii este nuanţat, subliniază oficiul de statistică. Astfel, d elocalizările au avut ca efect, între 2001 şi 2006, circa 188.000 de concedieri, dar firmele au creat în aceeaşi perioadă 105.000 de locuri de muncă în Germania.

Un purtător de cuvânt al Destatis a precizat că noile locuri de muncă create în Germania au fost atât pentru personal calificat, cât şi în sectoare care necesită o calificare mai redusă.