Aproximativ 50.000 de angajaţi din agricultură vor intra în şomaj tehnic
Publicat la 13.11.2008, 17:27:16
Aproximativ 50.000 de agricultori vor intra cât de curând în şomaj tehnic pentru că societăţile la care lucrează se confruntă cu situaţii financiare dificile. Agrostar a făcut demersuri în acest sens şi a trimis o notă Ministerelor Muncii şi Agriculturii.
"Societăţile din agricultură pe perioada noiembrie-martie nu mai au resurse financiare pentru lucrări, reparaţiile utilajelor şi pentru toate lucrările de iarnă. În aceste condiţii, am solicitat Ministerului Agriculturii şi Ministerului Muncii, printr-o notă comună, să faciliteze ca pe perioada de iarnă să acordăm şomaj tehnic. Ministerul Agriculturii a fost de acord şi a semnat această notă, am înaintat-o la ministerul Muncii şi sperăm ca în câteva zile să o parafeze şi doamna ministru pentru a o face operabilă", a declarat Ştefan Nicolae, preşedinte Agrostar.
Niculae a precizat că şomajul tehnic înseamnă menţinerea angajaţilor care vor fi plăţiţi cu 75%, însă nu vor lucra pentru a nu produce pe stoc, până foarte probabil în mai. Potrivit acestuia, primul efect al acestei situaţii va fi întârzierea lucrărilor de primăvară. De asemenea, o mare parte din suprafaţa agricolă a României nu va fi însămânţată. Mai mult, directorul Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, Dan Botănoiu, susţine că până la 15 la sută dintre producătorii agricoli din România vor da faliment începând cu anul viitor, fiindcă nu vor putea rezista pe piaţa din cauza crizei financiare.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
