Arabia Saudită dă „aurul negru“ pe „aurul alb“
Publicat la 27.01.2018, 05:51:01
Una dintre foarte puţinele frontiere interzise încă turismului de masă cade sub impulsul unui prinţ moştenitor care încearcă să-şi creeze o imagine de reformator. Arabia Saudită, un regat de 32,5 milioane de locuitori din Peninsula Arabă, vrea să arate că poate oferi lumii mai mult decât cele două moschei sfinte, Mecca şi Medina. Creierul acestei deschideri este influentul prinţ Mohammad bin Salman, în vârstă de 32 de ani, care şi-a propus să diversifice economia ţării sale.
Deşi petrolul asigură încă 87% din bugetul Arabiei Saudite, prinţul moştenitor şi sfătuitorii săi consideră turismul o potenţială mană cerească.
Intenţia este de a înlocui treptat veniturile din „aurul negru“ cu cele din „aurul alb“, iar paşii în acest sens sunt incluşi în ambiţiosul plan de restructurare economică „Vision 2030“, anunţat în 2016.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
