money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMoney.ro

Arabia Saudită va deveni unul din cei mai mari investitori din lume în asigurări în urma fuziunii a două dintre cele mai mari fonduri ale sale, entitate cu active de peste 250 miliarde dolari

Publicat la 21.06.2021, 08:14:48

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Arabia Saudită va deveni unul din cei mai mari investitori din lume în asigurări în urma fuziunii a două dintre cele mai mari fonduri ale sale, entitate cu active de peste 250 miliarde dolari
Urmărește money.ro pe Google News

Acest lucru l-ar plasa în primele zece fonduri la nivel global, în funcţie de activele administrate.

Fuziunea ar reduce costurile şi ar contribui la creşterea rentabilităţii investiţiilor, a spus Al-Fadly într-un interviu.

„Fuziunea va consolida poziţia fondului, va spori performanţa şi va poziţiona GOSI ca unul dintre primii 10 investitori în planuri de pensii din lume”, a spus el.

"Scala este un beneficiu care ajută la gestionarea relaţiilor, la gestionarea costurilor şi la negocieri, deci ajută în multe aspecte care vor îmbunătăţi rentabilitatea", a adăugat el.

Acesta este unul din paşii urmaţi de Arabia Saudită ca parte a unui plan de diversificare a economiei, exceptănd petrolul.

Guvernul a anunţat, de asemenea, un plan de creştere a activelor fondului său suveran la peste 1 trilion de dolari până în 2025.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite